sâmbătă, 31 martie 2012

(TEXT PARTIAL IN CONSTRUCTIE)


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

CUM ELABORAM LUCRAREA DE LICENTA SI DISERTATIA DE MASTERAT

Vasile Nechita

Cum elaborăm lucrarea de licenţă
şi
disertaţia de masterat



Ghid practic




Ediţia a II-a, revizuită


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.


CUPRINS

Cuprins

Rezumat - Abstract /
Prefaţă la ediţia a II-a /
Prefaţă /
Mulţumiri /
Introducere /

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE /

1. Alegerea conducătorului ştiinţific /
2. Planificarea timpului şi pregătirea condiţiilor de lucru /

II OPERAŢII DE ELABORARE /

Etapele procesului de elaborare /
3. Alegerea subiectului /
- Strategii de identificare /
- Criterii de alegere /
4. Instrumente de ghidare a cercetării şi redactării /
5. Generarea de idei proprii /
6. Cercetarea şi documentarea /
- Consemnarea eficientă a informaţiilor /
- Plagiatul /
7. Alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului /
- Elemente de conţinut ale secţiunilor /
- Prospectul de disertaţie /
8. Redactarea primei ciorne /
- Tehnici empirice de redactare /
- Redactarea unităţilor de compoziţie /
9. Revizuirea /
- Revizuirea la nivel de organizare /
- Revizuirea la nivel stilistic /
- Utilizarea calculatorului în revizuire /
10. Corectarea /

III OPERAŢII CONSECUTIVE ELABORĂRII /

11. Elemente de tehnoredactare /
12. Susţinerea lucrării /
- Valorificarea lucrării /

Referinţe /
- Referinţe adnotate /
Anexa 1 /
Anexa 2 /
Anexa 3 /
Anexa 4 /
Index de teme /
Index de autori /



REZUMAT/ABSTRACT

Rezumat

Ghidul intitulat Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat îşi propune să sprijine studenţii şi masteranzii în efortul lor de redactare mai eficientă a acestui gen de lucrări, pentru a atinge standardele de calitate impuse de universităţi şi a-şi susţine cu succes proiectul de absolvire. Lucrarea este abordată din perspectiva studenţilor şi aspiră să devină un instrument de lucru cât mai accesibil, fapt ce a determinat centrarea expunerii pe probleme de ordin practic. Pentru a depăşi dificultăţile de receptare, impuse de o terminologie specifică, se recurge stilistic la explicaţii în text, citatul sugestiv şi ilustrarea cu exemple particulare, asigurând astfel o bază intuitivă complementară expunerii abstracte. Lucrarea cuprinde mai puţin reguli, cât un şir de sugestii menite să crească eficienţa scrierii şi să evite un eventual start greşit, călăuzindu-l pe student pas cu pas în pregătirea, elaborarea şi susţinerea disertaţiei – de fapt cele trei părţi constitutive ale ghidului.

În prima parte sunt tratate probleme de logistică: alegerea conducătorului ştiinţific, planificarea timpului, organizarea spaţiului de lucru şi a instrumentarului necesar.

În partea a doua sunt abordate etapele de elaborare, începând cu alegerea subiectului şi continuând cu generarea de idei proprii, construirea unor instrumente de ghidare a cercetării şi redactării, documentarea şi cercetarea. Se continuă apoi cu alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului, redactarea în ciornă a lucrării, revizuirea (la nivel de organizare a materialului, precum şi la nivel stilistic), corectarea (conform normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie). În plus faţă de partea de elaborare propriu-zisă ghidul cuprinde şi îndrumări sumare privind lucrul cu calculatorul.

În partea a treia sunt prezentate elemente de tehnoredactare, precum şi problemele care se ivesc la susţinerea disertaţiei în faţa comisiei. În final, oferim câteva sugestii pentru valorificarea lucrării şi enumerăm unele dintre cele mai frecvente greşeli de abordare a acestui gen de lucrări.

Dat fiind faptul că disertaţiile sunt unicate, ghidul oferă sugestii doar despre „cum” să se conceapă o lucrare, nu şi „ce” anume să conţină ca text de bază, urmând ca studentul să particularizeze ideile generale expuse aici.

Abstract

The guide entitled “How do we Write the Thesis and the Master’s Dissertation” proposes to support the college and master’s degree students in their endeavour to write more efficiently this kind of papers in order to fulfill the quality standards required by universities and to promote their graduation project in a successful manner.

The book is approached from the student’s perspective and hopes to become a more accessible and efficient tool, which is the reason why it focuses on the practical issues.

In order overcome any misunderstanding, caused by a specific terminology, the guide stylistically uses textual explanations, the suggestive quote and the illustration with specific examples, thus providing a complementary intuitive source for the abstract exposition. The guide contains less rules, but a chain of suggestions meant to increase the efficiency in writing and to avoid a possible wrong start, guiding the student step by step in preparing, writing and presenting the dissertation - in fact the three constituent parts of the guide.

Part one deals with logistics issues such as choosing the project mentor, time scheduling, organizing work place and the necessary tools.

Part two approaches the writing stages, starting with topic selection and continuing with creating one’s own ideas, building tools in order to guide the research and writing, documentation and research. Next comes designing the plan, organizing and structuring the material, writing the first draft, revising (at both organizational and stylistic level) and correcting (according to grammatical, spelling and punctuation rules). Moreover, besides the actual writing process, the guide also contains brief hints concerning the use of the computer.

Part three tackles layout elements as well as problems that occur when presenting the dissertation in front of the panel. Finally, we offer a few tips to add value to the paper and we draw some of the most frequent mistakes when it comes to approach this kind of papers.

Given the fact that the dissertations are unique, the guide only offers tips on “how” to write a paper, but not on “what” it should contain as a main text, consequently the student will have to customize the general ideas expressed hereby.


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

PREFATA LA EDITIA A DOUA

Prefaţă la ediţia a doua

La câteva luni după apariţia în librării, titlul ediţiei I a volumului de faţă a fost semnalat la bibliografia unei lucrări similare, Ghidul lucrărilor de licenţă şi disertaţie (nivel licenţă şi masterat), semnată de Ioan Lumperdean, Dumitru Matiş şi Răzvan Mustaţă, profesori la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Autorii menţionează lucrarea la secţiunea bibliografie selectivă şi o descriu sumar în secţiunea bibliografie adnotată.

Sub antetul aceleiaşi instituţii a apărut suportul de curs intitulat Metodologia cercetării ştiinţifice, precum şi Metode generale de cercetare şi metodica elaborării lucrărilor ştiinţifice (semnat de profesorii Gheorghe Ciobanu şi Ioan Lumperdean). La bibliografiile ambelor lucrări figurează şi prezentul ghid.

Ghidul a mai fost utilizat ca sursă bibliografică şi de conf. univ. dr. Camelia Burja de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în lucrarea intitulată Ghid metodologic de elaborare şi prezentare a lucrării de disertaţie (postat pe net sub titlul Multicriterial Valuation for Sustainable Development Projects).

Titlul ghidului poate fi întâlnit şi la bibliografia lucrării Concepţia şi elaborarea lucrării de disertaţie, elaborată de conf. univ. dr. Georgeta Pirghiriac de la Universitatea Spiru Haret Bucureşti.

De asemenea, prof. univ. dr. Codruţa Micu de la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de ştiinţe, catedra de fizică, a condus lucrarea unui masterand care a referenţiat prezentul ghid la bibliografia lucrării intitulate Metodologia cercetării şi elaborării lucrării de disertaţie şi a lucrărilor ştiinţifice.

Câteva recenzii au apărut în presă (remarcându-se cele semnate de publiciştii Felician Pop, Ioan Burnar şi Ion Bala), precum şi un fel de recenzie-pamflet, semnată de Ioana Both, profesoară şi prodecan al Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Fără a adăuga noi capitole sau secţiuni, această a doua ediţie beneficiază de câteva completări şi revizuiri menite a aduce un plus de claritate şi coerenţă expunerii. Am încercat să fac aceste adaosuri cât mai lapidare, astfel încât lucrarea să-şi păstreze în continuare caracterul de ghid.


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.


PREFATA

Prefaţă

Poate că, în pragul absolvirii, unii studenţi vor fi avut norocul să întâlnească un profesor care să se ocupe îndeaproape de ei în efortul de elaborare a lucrării de licenţă. În ceea ce mă priveşte, am fost lipsit de un astfel de sprijin, după cum de-a lungul anilor de studii liceale şi universitare am fost lipsit şi de experienţa redactării de eseuri, referate, recenzii, studii de caz... Şi iată că, pe neaşteptate, a venit vremea să elaborez lucrarea de diplomă, despre conceperea căreia nu aveam nici cea mai vagă idee. Îmi amintesc şi acum sentimentul de derută pe care l-am avut în momentul alegerii subiectului; îmi lipsea până şi cel mai elementar reper.

Raportându-mă la precedentele lucrări scrise în decursul anilor (sub zece pagini ca ordin de mărime), mi-am zis că aceste cazne vor dura cam o lună, poate două cel mult. Abia după ce mi-am făcut primele schiţe şi am trecut la documentare am fost în măsură să apreciez mai realist volumul imens de muncă pe care îl presupune o lucrare vastă precum cea de licenţă.

Mă apropiam de sfârşitul primului semestru al anului final de studii, aşadar timpul era deja înaintat. Mai aveam în faţă şi două sesiuni de examene. Ce era de făcut? Consultându-mă cu ceilalţi colegi, am optat cu toţii pentru muncă intensivă. Am pornit în mare viteză şi am ţinut-o mereu aşa câteva luni, până la finalizare; nu dormeam, nu ne plimbam, mâncam în pas alergător... Abia pe urmă mi-am dat seama că a fost vorba de o greşeală de estimare gândind sarcina în termeni de sprint când de fapt era vorba de un adevărat maraton, ceea ce implică o strategie esenţialmente diferită. Cât despre o lucrare de calitate, logic organizată şi atent finisată (ca să nu mai vorbesc de elemente de originalitate) nici nu putea fi vorba în acele condiţii; o improvizaţie şi nimic mai mult.

Pentru a aplica o strategie eficientă, mi-ar fi fost de mare ajutor un ghid precum cel de faţă, sau, din partea profesorului coordonator, un sumar instructaj de o jumătate de oră. Ei bine, ghidul nu a existat, iar acel profesor nu a avut disponibilă o afurisită de jumătate de oră, pentru a mă ajuta să trec de acest hop. Nici cursul de epistemologie pe care îl urmasem, plin de teorii şi gol de practici, nu mi-a fost de folos. Într-un cuvânt, a fost o experienţă cât se poate de frustrantă.

Acestea sunt motivele pentru care, văzând că şi generaţiile actuale se confruntă cam cu aceleaşi dificultăţi, m-am gândit că o sumă de sugestii (cu pronunţat caracter practic) având un rol de orientare în elaborarea unor lucrări de acest fel ar fi mai mult decât utilă pentru cei interesaţi, în speţă pentru studenţi şi masteranzi.

Ghidul are ca model tehnicile de elaborare iniţiate de cercetători din ţări anglofone, tehnici caracterizate de un înalt grad de eficienţă şi spirit pragmatic.
Conceput iniţial pentru studenţii în ştiinţe socioumane (unde ponderea redactării este mult mai mare decât în ştiinţele exacte), câţiva amici au opinat că ghidul ar putea avea o utilizare mai extinsă, inclusiv pentru elaborarea de articole şi eseuri pe felurite teme, precum şi pentru lucrări de grad didactic. Deşi au experienţa elaborării lucrării de licenţă, şi masteranzii cu care am stat de vorbă au spus că le-ar fi utilă o astfel de lucrare.

Fiecare secţiune are un anumit grad de autonomie, astfel încât poate fi citită şi înţeleasă fără a necesita parcurgerea volumului în întregime. De altfel, pe tot parcursul textului am urmărit deliberat o abordare modulară tocmai pentru a înlesni lectura cu întreruperi.

Desigur, aici doar se trasează cadrul de bază al disertaţiei şi se descriu situaţii generale, urmând ca studentul să le adapteze la cazuri particulare, specifice domeniului pe care îl tratează.

Fără a da răspunsuri la numeroase întrebări, ghidul pe care vi-l ofer poate fi un punct de pornire pentru cei care încearcă să răzbească prin eforturi proprii în construcţia acestor formidabile provocări care sunt lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat. În ceea ce mă priveşte, întotdeauna am pornit de la premisa că dacă un lucru merită făcut, atunci merită făcut bine.

Acestea fiind spuse, închei cu convingerea că studenţii care vor face efortul de a lectura paginile de faţă vor economisi timp şi energie şi vor avea parte de mai puţin stres.


Mulţumiri



În perioada elaborării lucrării am primit sprijin din partea unor persoane apropiate, colegi, rudenii şi amici. Astfel, Daniel Ferne mi-a procurat câteva cărţi din Statele Unite, care m-au ajutat să înţeleg mai profund tehnicile de redactare şi elaborare a lucrărilor ştiinţifice, aşa cum le practică cercetătorii americani. Fiică-mea Crina-Doina mi-a descifrat unele subtilităţi de traducere din engleză, fără de care nu înţelegeam îndeajuns de bine textele originale. Ovidiu-Emilian Mica, Paul Hărăguş, Ioan Andreica şi Viorel Câmpean au avut bunăvoinţa de a lectura textul şi de a-mi oferi sugestii de îmbunătăţire, înainte de a trimite manuscrisul la tipar. Cele mai consistente observaţii le-am primit din partea profesorului Adrian Ţineghe. Tuturor le mulţumesc pentru eforturi.


Notă. Pentru simplificarea textului şi evitarea unor repetiţii, utilizăm alternativ şi cu acelaşi sens general termenii: lucrare de diplomă, lucrare de licenţă şi disertaţie de masterat, precum şi studenţi şi masteranzi. De asemenea, în ideea că lucrarea va fi lecturată şi de alte categorii de persoane, scriem uneori cititori în loc de membrii comisiei de examinare.
Trimiterile la surse se fac prin cifre în paranteze drepte, reprezentând numerele de ordine din lista de referinţe (şi numărul de pagină, acolo unde e vorba de cărţi).


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

INTRODUCERE

Introducere

Context. Elaborarea lucrării de licenţă înseamnă de fapt o muncă de cercetare care se concretizează în scrierea unui text ştiinţific. (Ne referim aici la scris exclusiv în sensul de compoziţie, nu de reproducere). Practic, activităţile de cercetare şi cele de scriere nu pot fi net disociate; mai mult, chiar „Scrisul în sine este un proces de descoperire”. [6] Cu toate acestea, accentul în cuprinsul ghidului va cădea pe scriitură, adică pe latura editorială a demersului de elaborare a disertaţiei. Ca oricare alt cercetător, indiferent de specialitatea sa, în momentul redactării disertaţiei, absolventul se află şi în postura de scriitor, iar scopul lucrării de faţă este tocmai acela de a-l sprijini în acest demers.

Teoretic, lucrarea de diplomă ar trebui să fie o continuare firească a eseurilor, referatelor, recenziilor şi a altor scrieri din anii anteriori de studiu, începând chiar din perioada învăţământului preuniversitar. Numai că, în practică, lucrurile stau cu totul altfel. Când un student din universităţile româneşti îşi elaborează lucrarea de licenţă, el face un lucru pentru care este în cea mai mare măsură nepregătit, cel puţin sub aspectul exigenţelor de redactare. Cauza stă în faptul că abia în ultimii ani învăţământul preuniversitar de la noi a început să cultive tehnici de scriere. Sistemul de învăţământ continuă şi acum linia tradiţională prin care li se cere elevilor şi studenţilor să depoziteze un volum cât mai mare de cunoştinţe. Totuşi, elaborarea unor texte ştiinţifice este o bună modalitate de învăţare şi atinge obiective esenţiale ale educaţiei: creativitatea, gândirea critică, analiza, sinteza... Neglijând această oportunitate, profesorii noştri ne învaţă în continuare: să scriem despre ce ne-au predat ei, în loc să ne solicite să scriem despre ceva nou; să ne bazăm doar pe textul din cursuri şi manuale, în loc să îmbunătăţim sau să combatem opiniile autorilor; să cităm oamenii de ştiinţă, în loc să ne aducem contribuţia proprie; să reproducem stilul scriitorilor consacraţi, în loc să ne exprimăm cu propriile noastre cuvinte şi să ne formăm un stil propriu. Drept urmare a neglijării unui anume tip de învăţare (la care ne-am referit), studentul are doar o vagă idee despre îndemânările, efortul şi timpul necesare pentru alegerea unui subiect, generarea de idei proprii, documentarea, planificarea, organizarea şi structurarea materialului, redactarea în ciornă, revizuirea la nivel de organizare şi de stil, corectarea şi tehnoredactarea lucrării.

Pe tema elaborării lucrărilor de licenţă există în ţară doar o carte scrisă de un autor român şi o traducere din italiană, însă niciuna nu abordează tehnicile de redactare – principalul obiectiv al volumului de faţă. Astfel, Septimiu Chelcea, în lucrarea intitulată Cum redactăm… [5], se ocupă mai mult de specificul cercetării sociologice. Nici în cealaltă lucrare – Cum se face o teză de licenţă [8], Umberto Eco nu tratează tehnici de redactare şi nici etapele procesului de elaborare. Mult mai explicit sunt tratate aceste etape şi tehnici în lucrările unor cercetători americani, netraduşi încă în limba română. E drept că şi unele universităţi din ţara nostră dispun de ghiduri sumare, practic câteva instrucţiuni, cele mai multe limitându-se la chestiuni de formă (număr de pagini, aspect grafic, setări pentru pagină, reguli de citare; în cel mai bun caz redau cerinţe particulare ale disciplinei de profil). Într-un cuvânt, literatura de specialitate este relativ săracă, lucrarea de faţă propunându-şi să completeze în parte această lacună.

Semnificaţia şi scopul elaborării lucrării de diplomă.
Studenţii şi masteranzii scriu lucrarea de licenţă respectiv disertaţia de masterat pentru a îndeplini o sarcină academică, parte a pregătirii universitare prevăzută în Legea educaţiei naţionale. Astfel de proiecte au un rol de evaluare, întrucât oglindesc destul de fidel nivelul şi calitatea pregătirii intelectuale a absolventului.
Dar, dincolo de latura prozaică a obligativităţii, elaborarea disertaţiei ne aduce multe beneficii utile de-a lungul întregii vieţi: învăţarea unor lucruri noi, însuşirea unor tehnici de cercetare, formarea gândirii critice, stăpânirea unor tehnici de redactare, formarea unor deprinderi de comunicare…
Astfel, înainte de toate, elaborarea disertaţiei este o componentă esenţială a procesului de învăţare fiindcă actul scrierii ne constrânge să căutăm informaţii despre un anume subiect şi să le organizăm într-o manieră coerentă. Procesul de elaborare oferă studentului oportunitatea de a sintetiza şi aplica multe din cunoştinţele dobândite la cursuri şi, în acelaşi timp, de a se concentra asupra unui subiect restrâns pe care îl studiază intensiv astfel încât devine „expert” în acel domeniu.

Până în acest moment, studentul a consumat cercetare; de acum, el urmează să producă cercetare – o prioritate a educaţiei postuniversitare. Se poate spune că elaborarea disertaţiei este un bun punct de pornire în acest sens, deoarece vom aduna mai mult material decât e necesar pentru un singur proiect. Ceea ce ne rămâne îl putem pune deoparte, urmând să-l utilizăm după absolvire; atunci vom reveni asupra materialului şi vom utiliza rezervele de idei rezultate din cercetare.

Un alt câştig provine din faptul că procesul de cercetare ne obligă să apreciem la justa valoare modul de gândire şi de scriere al altora, adică să ne formăm abilităţi de gândire critică şi de evaluare a informaţiei.
Apoi, elaborarea disertaţiei formează dexterităţi de redactare a textelor cu caracter ştiinţific. În mediul academic, a scrie bine este o calitate esenţială. Într-un anumit sens, rostul participării la cursuri este acela de a pregăti studentul pentru a elabora independent şi într-o manieră profesională proiecte majore de cercetare, prin care să demonstreze capacitatea de creaţie şi abilităţile analitice şi critice.

Mai mult, un astfel de proiect ne iniţiază în comunicarea cu alte persoane ce au aceleaşi preocupări. Prin cooperarea cu profesorul coordonator, studentul îşi formează îndemânări de comunicare cu un profesionist al domeniului. Totodată, scrierea disertaţiei presupune ca studenţii să organizeze discuţii tehnice, să formuleze argumente, fiind nevoiţi să interacţioneze în acest scop şi cu alţi profesori, specialişti sau colegi, pentru a le împărtăşi ideile.

„Universităţile ţin ca înaltă valoare nu doar căutarea de noi cunoştinţe şi o înţelegere mai bună, ci şi împărtăşirea acelor cunoştinţe. […] Ţi se cere să faci asta nu pentru că se aşteaptă ca toţi să devină oameni de ştiinţă profesionişti, ci pentru că în aproape toate profesiile vei căuta, vei cerceta, vei reflecta la ceea ce constaţi, vei lua decizii în probleme complexe şi apoi vei explica acele decizii.” [37]

Mai sunt şi alte beneficii ale realizării disertaţiei, legate de piaţa din ce în ce mai competitivă a locurilor de muncă. Lucrul la disertaţie prilejuieşte adesea un prim contact cu viitorul loc de muncă al studentului.

Să mai adăugăm că abilităţile de redactare ne oferă o calificare pe toată durata vieţii şi formează temelia multor cariere. Modul în care ne pricepem să redactăm un text reprezintă cartea noastră de vizită care ne aduce recunoaştere profesională. Deseori, persoanele pe care le întâlnim ne judecă pe baza felului în care scriem. Mulţi îl vor cataloga drept “incult” pe autorul unei scrieri doar pentru faptul că a încălcat unele reguli de ortografie. Cu atât mai importantă este redactarea sub raportul organizării ideilor, preciziei şi clarităţii expunerii. Să reţinem că abilităţile de redactare sunt transferabile dintr-un domeniu în altul. Fie că va profesa în specialitatea în care a studiat, fie în alta, absolventul va putea face uz de deprinderile sale şi în redactarea de scrisori de intenţie, scrisori de răspuns, rapoarte, studii, proiecte, discursuri, comunicate de presă, propuneri, articole, broşuri şi chiar cărţi.

Elaborarea disertaţiei este o muncă grea (la ce altceva ne putem aştepta?) şi ar fi păcat să irosim atâta efort fără să încercăm valorificarea rezultatelor. Mulţi autori spun că disertaţia poate fi revizuită şi perfecţionată în anii ce vin, iar o versiune finală poate fi publicată. Proiectul poate fi transformat, după absolvire, într-o carte sau o serie de articole care îl pot ajuta pe absolvent să se lanseze într-o carieră academică. Să vedem însă ce este disertaţia şi care sunt standardele de calitate ale unei lucrări de acest gen.

Standardele de calitate. Disertaţia tratează în principiu un subiect specific, clar formulat şi cât mai exact circumscris. Există două tipuri principale de disertaţii: de cercetare (empirică, descriind experimente conduse de autor) sau teoretică (în care autorul face o analiză şi sinteză a ideilor şi rezultatelor altor lucrări de cercetare deja publicate). De multe ori lucrarea are două componente: teoretică şi empirică. În varianta teoretică (şi parţial în cazul cercetării, care are de fiecare dată un fundament teoretic), disertaţia este o investigaţie într-un domeniu relativ restrâns, tratând subiectul dintr-o perspectivă proprie şi cu idei proprii, dar întărite cu ideile altor autori şi susţinute de date provenite din studiile de profil sau din alte surse. Ne raportăm astfel mereu la scrierile predecesorilor şi clădim pe cărămizile puse de ei, prin analiza sau critica acestora, concomitent cu adoptarea unei poziţii proprii. 

Două adjective importante, folosite pentru a descrie o disertaţie, sunt: „original” şi ”substanţial”. Cercetarea întreprinsă în sprijinul tezei trebuie să le conţină pe ambele, iar disertaţia trebuie să arate că este aşa. [41]

Originalitatea este un concept greu de definit. Dacă în tehnică originalitatea vizează invenţii, inovaţii, perfecţionări, iar în ştiinţele naturii este original cel ce descoperă fapte noi, în ştiinţele socioumane originală poate fi numită chiar şi o nouă interpretare a unor fapte cunoscute. Să reţinem că originalitatea se realizează la diferite niveluri şi nu presupune să începem totul de la zero şi nici să facem neapărat descoperiri epocale. Potrivit unui sondaj realizat în SUA, „gradul de originalitate al unei lucrări, indiferent de subiect, este de 5%” [42]. Uneori, originală poate fi numită şi re-aranjarea în contexte noi a unor elemente cunoscute. Scriitorul Marin Sorescu, de pildă, nu inventa teme noi, ci le lua în răspăr pe cele întâlnite.

O cerinţă minimală ar fi ca lucrarea să nu repete ceea ce s-a spus de mii de ori înaintea noastră, adică să nu ne limităm la mutarea informaţiei dintr-un loc în altul. Lucrările de cercetare sunt în general lucrări de sinteză, în care informaţiile se combină de aşa manieră încât cititorul să vadă dintr-o altă perspectivă subiectul. Faptul că nu a mai fost tratat până acum în acest mod face subiectul semnificativ şi important. Dacă am reuşit să adăugăm cât de mici elemente de noutate, atunci să subliniem în lucrarea pe care o elaborăm că, în pofida valoroaselor cercetări care s-au efectuat în domeniu, nimeni nu a abordat problema în felul în care este expusă de noi. Astfel de elemente de noutate ar putea fi analiza unor aspecte neclare în textele studiate, neobservate de alţii, neînţelese pe deplin, poate subevaluate sau trecute cu vederea. Bunăoară, ne propunem un nou punct de vedere, sau agreăm punctul de vedere al unui autor, în timp ce ne exprimăm dezacordul cu interpretări diferite ale altor autori; cu argumente şi dovezi le criticăm şi le respingem deoarece ni se par inadecvate sau irelevante. În unele cazuri, disertaţia semnalează implicaţii sau predicţii bazate pe fapte, aduce o contribuţie suplimentară la o zonă de cunoaştere sau procedează la aplicarea în domenii noi a unor tehnici cunoscute. Alteori se compară lucrările a doi sau mai mulţi autori care tratează subiectul din perspective diferite, uneori chiar în dezacord unii cu alţii. Poate facem mai clar un punct de vedere existent şi îl îmbunătăţim într-un anumit mod. Toate aceste abordări pot fi considerate elemente de originalitate.

În al doilea rând, e nevoie ca lucrarea să fie substanţială, adică să aibă densitate ideatică, semnificaţie şi profunzime, deoarece oricât de îngrijită ar fi, redactarea nu poate compensa puţinătatea şi lipsa de valoare şi relevanţă a ideilor şi conceptelor. Un subiect bun tratează o problemă importantă. În acest scop e nevoie să avem la bază solide cunoştinţe teoretice, sau bune rezultate practice (preferabil ambele), iar subiectul să fie în conexiune cu cercetările recente (dar nu o simplă variaţiune pe aceeaşi temă).

Mulţi autori pun accent pe necesitatea tratării analitice şi sintetice a subiectului şi implicit pe reducerea la minimum a descrierilor. [18]

În orice caz, o astfel de lucrare trebuie să fie mai mult decât o compilaţie necritică a faptelor sau interpretărilor publicate anterior sau doar o simplă trecere în revistă a lor. În principiu, să urmărim un subiect cu o anumită semnificaţie, un aport personal la cunoaştere prin analiză, sinteză şi interpretare, evitând doar descrierea, reformularea sau rezumatul unor informaţii cunoscute. Să nu ne limităm la un inventar de fapte, ci să căutăm o interpretare proprie încercând să răspundem la întrebarea „ce semnificaţie are…?” Pe de altă parte, să nu ne ferim să arătăm şi limitele ideilor pe care le analizăm.

O bună lucrare de licenţă este focalizată pe o teză sau o întrebare ce conduc la o înlănţuire logică a ideilor şi la aranjarea lor pe liniile de forţă ale unor argumente. Structurarea logică a ideilor prin stabilirea unor raporturi de coordonare şi subordonare, exprimarea concisă, clară, neambiguă, utilizarea unui stil sobru, respectarea normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie – toate acestea fac parte din standardele unei disertaţii de calitate.

Părţile constitutive. 


Prima parte a ghidului – Operaţii premergătoare – tratează probleme de logistică, adică activităţile de organizare şi dotare, care preced şi înlesnesc procesul de elaborare propriu-zisă a viitoarei lucrări. Astfel, Alegerea conducătorului ştiinţific, ca prim capitol al ghidului, prezintă criteriile de selectare a profesorului cu care studentul urmează să colaboreze şi punctează aşteptările reciproce. Preliminariile continuă cu Planificarea timpului de elaborare şi pregătirea condiţiilor de lucru, capitol ce are menirea de a-i ajuta pe studenţi să economisească timpul foarte limitat de care dispun. Tot aici se abordează şi necesitatea unui program auster, care să-i asigure studentului menţinerea condiţiei fizice şi psihice optime în această perioadă de eforturi susţinute şi încordate. Un paragraf aparte este destinat problemelor legate de utilizarea calculatorului în scriere, după care tema se particularizează la mai multe secţiuni.

Partea a doua – Operaţii de elaborare – cuprinde întreg spectrul etapelor de scriere şi începe prin a sublinia rolul primei decizii, crucială pentru student, şi anume Alegerea subiectului. În acest capitol sunt evidenţiate strategiile de identificare a unui subiect şi criteriile care stau la baza alegerii, precum şi potenţialele surse de inspiraţie. Urmează construirea unor Instrumente de ghidare a cercetării şi redactării – întrebarea de cercetare, ipoteza, teza – menite a-l călăuzi pe student de-a lungul procesului de elaborare, indicându-i un punct focal şi sugerându-i o direcţie a lucrării. Generarea de idei reprezintă centrul de greutate al contribuţiei studentului la proiectul pe care şi l-a propus. După această etapă, lucrarea va purta marca ideilor proprii ale autorului, motiv pentru care în acest capitol sunt expuse câteva din tehnicile ce au rolul de a-l sprijini în demersul dificil al creării de idei. Cercetarea şi documentarea au ca scop colectarea de materiale şi raportarea proiectului la realizările precursorilor în domeniul abordat. Capitolul prezintă sursele de informare, modul de selectare şi evaluare a informaţiei, precum şi consemnarea corectă a trimiterilor la surse, astfel încât să se prevină plagiatul involuntar. Pe baza ideilor proprii şi a materialului colectat se poate trece la Alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului, etapă care prefigurează forma finală a lucrării de absolvire. Aici se fac precizări privind conţinutul unor secţiuni ale disertaţiei, în varianta unui studiu cantitativ: introducere, consultarea literaturii de profil, metodologie, rezultate, concluzii, referinţe, anexe. După parcurgerea etapelor enumerate, urmează Redactarea primei ciorne. În acest capitol înfăţişăm succint câteva tehnici specifice de redactare, derivate din experienţa scriitorilor şi a cercetătorilor. O altă etapă fundamentală a procesului de elaborare a lucrării este Revizuirea, care operează în principal pe două niveluri: organizatoric şi stilistic. Ultima etapă a procesului de elaborare constă în finisarea textului prin Corectarea unor greşeli superficiale de scriere, pentru ca disertaţia să corespundă normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie. Atât la revizuirea la nivel stilistic, cât şi la corectare, demonstraţia se bazează în mare măsură pe puterea exemplelor.

În partea a treia a lucrării – Operaţii consecutive elaborării – sunt prezentate Elemente de tehnoredactare, adică problemele legate de suportul material şi forma grafică a proiectului (aşezarea textului în pagină). Ultimul capitol, intitulat Susţinerea lucrării, redă pasul final pe care candidatul îl va face înainte de a deveni licenţiat sau master. Ideile abordate vizează: redactarea unui text de susţinere a disertaţiei, anticiparea întrebărilor ce pot fi formulate de membrii comisiei, tehnici de prezentare a proiectului şi modul în care studentul ar urma să reacţioneze la eventuale observaţii şi critici.
Partea finală mai conţine următoarele secţiuni distincte: Valorificarea lucrării, Referinţe, Referinţe adnotate, precum şi Greşeli tipice întâlnite în lucrările de licenţă (Anexa 1).

Sintetizând obiectivele şi conţinutul ghidului de faţă, nutrim convingerea că expunerea condiţiilor de pregătire, elaborare şi susţinere a lucrării de licenţă şi a disertaţiei de masterat va face mai uşoară munca studenţilor şi a masteranzilor ajutându-i să scrie mai eficient şi să atingă standardele de calitate pretinse de universităţi.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE



Aşa cum se întâmplă deseori în viaţă, succesul sau eşecul unui proiect depind în mare măsură de modul în care este pregătit. Şi în cazul disertaţiei, o bună pregătire ne va cruţa de intrarea în criză de timp şi de nesfârşite eforturi de tatonare. Deşi redactarea lucrării reprezintă un moment central, procesul de elaborare presupune numeroase activităţi conexe care preced această etapă. Ca primi paşi, sunt necesare câteva operaţii de logistică, fapt ce presupune să avem lucrul potrivit la timpul şi la locul potrivite, precum şi să putem apela la persoanele cu care urmează să cooperăm. În cazul de faţă, aceasta presupune să optăm pentru un conducător ştiinţific, să avem resurse la dispoziţie şi să ne planificăm timpul necesar, să ne organizăm locul de muncă şi să ne dotăm cu instrumentele de care avem nevoie. În această primă parte a lucrării vom expune toţi paşii preliminari enumeraţi. 
 
 
 
 
 
 
 


CUPRINS

Cuprins

Rezumat - Abstract /
Prefaţă la ediţia a II-a /
Prefaţă /
Mulţumiri /
Introducere /

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE /

1. Alegerea conducătorului ştiinţific /
2. Planificarea timpului şi pregătirea condiţiilor de lucru /

II OPERAŢII DE ELABORARE /

Etapele procesului de elaborare /
3. Alegerea subiectului /
- Strategii de identificare /
- Criterii de alegere /
4. Instrumente de ghidare a cercetării şi redactării /
5. Generarea de idei proprii /
6. Cercetarea şi documentarea /
- Consemnarea eficientă a informaţiilor /
- Plagiatul /
7. Alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului /
- Elemente de conţinut ale secţiunilor /
- Prospectul de disertaţie /
8. Redactarea primei ciorne /
- Tehnici empirice de redactare /
- Redactarea unităţilor de compoziţie /
9. Revizuirea /
- Revizuirea la nivel de organizare /
- Revizuirea la nivel stilistic /
- Utilizarea calculatorului în revizuire /
10. Corectarea /

III OPERAŢII CONSECUTIVE ELABORĂRII /

11. Elemente de tehnoredactare /
12. Susţinerea lucrării /
- Valorificarea lucrării /

Referinţe /
- Referinţe adnotate /
Anexa 1 /
Anexa 2 /
Anexa 3 /
Anexa 4 /
Index de teme /
Index de autori /

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

REZUMAT/ABSTRACT

Rezumat

Ghidul intitulat Cum elaborăm lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat îşi propune să sprijine studenţii şi masteranzii în efortul lor de redactare mai eficientă a acestui gen de lucrări, pentru a atinge standardele de calitate impuse de universităţi şi a-şi susţine cu succes proiectul de absolvire. Lucrarea este abordată din perspectiva studenţilor şi aspiră să devină un instrument de lucru cât mai accesibil, fapt ce a determinat centrarea expunerii pe probleme de ordin practic. Pentru a depăşi dificultăţile de receptare, impuse de o terminologie specifică, se recurge stilistic la explicaţii în text, citatul sugestiv şi ilustrarea cu exemple particulare, asigurând astfel o bază intuitivă complementară expunerii abstracte. Lucrarea cuprinde mai puţin reguli, cât un şir de sugestii menite să crească eficienţa scrierii şi să evite un eventual start greşit, călăuzindu-l pe student pas cu pas în pregătirea, elaborarea şi susţinerea disertaţiei – de fapt cele trei părţi constitutive ale ghidului.

În prima parte sunt tratate probleme de logistică: alegerea conducătorului ştiinţific, planificarea timpului, organizarea spaţiului de lucru şi a instrumentarului necesar.

În partea a doua sunt abordate etapele de elaborare, începând cu alegerea subiectului şi continuând cu generarea de idei proprii, construirea unor instrumente de ghidare a cercetării şi redactării, documentarea şi cercetarea. Se continuă apoi cu alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului, redactarea în ciornă a lucrării, revizuirea (la nivel de organizare a materialului, precum şi la nivel stilistic), corectarea (conform normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie). În plus faţă de partea de elaborare propriu-zisă ghidul cuprinde şi îndrumări sumare privind lucrul cu calculatorul.

În partea a treia sunt prezentate elemente de tehnoredactare, precum şi problemele care se ivesc la susţinerea disertaţiei în faţa comisiei. În final, oferim câteva sugestii pentru valorificarea lucrării şi enumerăm unele dintre cele mai frecvente greşeli de abordare a acestui gen de lucrări.

Dat fiind faptul că disertaţiile sunt unicate, ghidul oferă sugestii doar despre „cum” să se conceapă o lucrare, nu şi „ce” anume să conţină ca text de bază, urmând ca studentul să particularizeze ideile generale expuse aici.

Abstract

The guide entitled “How do we Write the Thesis and the Master’s Dissertation” proposes to support the college and master’s degree students in their endeavour to write more efficiently this kind of papers in order to fulfill the quality standards required by universities and to promote their graduation project in a successful manner.

The book is approached from the student’s perspective and hopes to become a more accessible and efficient tool, which is the reason why it focuses on the practical issues.

In order overcome any misunderstanding, caused by a specific terminology, the guide stylistically uses textual explanations, the suggestive quote and the illustration with specific examples, thus providing a complementary intuitive source for the abstract exposition. The guide contains less rules, but a chain of suggestions meant to increase the efficiency in writing and to avoid a possible wrong start, guiding the student step by step in preparing, writing and presenting the dissertation - in fact the three constituent parts of the guide.

Part one deals with logistics issues such as choosing the project mentor, time scheduling, organizing work place and the necessary tools.

Part two approaches the writing stages, starting with topic selection and continuing with creating one’s own ideas, building tools in order to guide the research and writing, documentation and research. Next comes designing the plan, organizing and structuring the material, writing the first draft, revising (at both organizational and stylistic level) and correcting (according to grammatical, spelling and punctuation rules). Moreover, besides the actual writing process, the guide also contains brief hints concerning the use of the computer.

Part three tackles layout elements as well as problems that occur when presenting the dissertation in front of the panel. Finally, we offer a few tips to add value to the paper and we draw some of the most frequent mistakes when it comes to approach this kind of papers.

Given the fact that the dissertations are unique, the guide only offers tips on “how” to write a paper, but not on “what” it should contain as a main text, consequently the student will have to customize the general ideas expressed hereby.


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

PREFATA LA EDITIA A DOUA

Prefaţă la ediţia a doua

La câteva luni după apariţia în librării, titlul ediţiei I a volumului de faţă a fost semnalat la bibliografia unei lucrări similare, Ghidul lucrărilor de licenţă şi disertaţie (nivel licenţă şi masterat), semnată de Ioan Lumperdean, Dumitru Matiş şi Răzvan Mustaţă, profesori la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Autorii menţionează lucrarea la secţiunea bibliografie selectivă şi o descriu sumar în secţiunea bibliografie adnotată.

Sub antetul aceleiaşi instituţii a apărut suportul de curs intitulat Metodologia cercetării ştiinţifice, precum şi Metode generale de cercetare şi metodica elaborării lucrărilor ştiinţifice (semnat de profesorii Gheorghe Ciobanu şi Ioan Lumperdean). La bibliografiile ambelor lucrări figurează şi prezentul ghid.

Ghidul a mai fost utilizat ca sursă bibliografică şi de conf. univ. dr. Camelia Burja de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în lucrarea intitulată Ghid metodologic de elaborare şi prezentare a lucrării de disertaţie (postat pe net sub titlul Multicriterial Valuation for Sustainable Development Projects).

Titlul ghidului poate fi întâlnit şi la bibliografia lucrării Concepţia şi elaborarea lucrării de disertaţie, elaborată de conf. univ. dr. Georgeta Pirghiriac de la Universitatea Spiru Haret Bucureşti.

De asemenea, prof. univ. dr. Codruţa Micu de la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de ştiinţe, catedra de fizică, a condus lucrarea unui masterand care a referenţiat prezentul ghid la bibliografia lucrării intitulate Metodologia cercetării şi elaborării lucrării de disertaţie şi a lucrărilor ştiinţifice.

Câteva recenzii au apărut în presă (remarcându-se cele semnate de publiciştii Felician Pop, Ioan Burnar şi Ion Bala), precum şi un fel de recenzie-pamflet, semnată de Ioana Both, profesoară şi prodecan al Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Fără a adăuga noi capitole sau secţiuni, această a doua ediţie beneficiază de câteva completări şi revizuiri menite a aduce un plus de claritate şi coerenţă expunerii. Am încercat să fac aceste adaosuri cât mai lapidare, astfel încât lucrarea să-şi păstreze în continuare caracterul de ghid.


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

PREFATA

Prefaţă

Poate că, în pragul absolvirii, unii studenţi vor fi avut norocul să întâlnească un profesor care să se ocupe îndeaproape de ei în efortul de elaborare a lucrării de licenţă. În ceea ce mă priveşte, am fost lipsit de un astfel de sprijin, după cum de-a lungul anilor de studii liceale şi universitare am fost lipsit şi de experienţa redactării de eseuri, referate, recenzii, studii de caz... Şi iată că, pe neaşteptate, a venit vremea să elaborez lucrarea de diplomă, despre conceperea căreia nu aveam nici cea mai vagă idee. Îmi amintesc şi acum sentimentul de derută pe care l-am avut în momentul alegerii subiectului; îmi lipsea până şi cel mai elementar reper.

Raportându-mă la precedentele lucrări scrise în decursul anilor (sub zece pagini ca ordin de mărime), mi-am zis că aceste cazne vor dura cam o lună, poate două cel mult. Abia după ce mi-am făcut primele schiţe şi am trecut la documentare am fost în măsură să apreciez mai realist volumul imens de muncă pe care îl presupune o lucrare vastă precum cea de licenţă.

Mă apropiam de sfârşitul primului semestru al anului final de studii, aşadar timpul era deja înaintat. Mai aveam în faţă şi două sesiuni de examene. Ce era de făcut? Consultându-mă cu ceilalţi colegi, am optat cu toţii pentru muncă intensivă. Am pornit în mare viteză şi am ţinut-o mereu aşa câteva luni, până la finalizare; nu dormeam, nu ne plimbam, mâncam în pas alergător... Abia pe urmă mi-am dat seama că a fost vorba de o greşeală de estimare gândind sarcina în termeni de sprint când de fapt era vorba de un adevărat maraton, ceea ce implică o strategie esenţialmente diferită. Cât despre o lucrare de calitate, logic organizată şi atent finisată (ca să nu mai vorbesc de elemente de originalitate) nici nu putea fi vorba în acele condiţii; o improvizaţie şi nimic mai mult.

Pentru a aplica o strategie eficientă, mi-ar fi fost de mare ajutor un ghid precum cel de faţă, sau, din partea profesorului coordonator, un sumar instructaj de o jumătate de oră. Ei bine, ghidul nu a existat, iar acel profesor nu a avut disponibilă o afurisită de jumătate de oră, pentru a mă ajuta să trec de acest hop. Nici cursul de epistemologie pe care îl urmasem, plin de teorii şi gol de practici, nu mi-a fost de folos. Într-un cuvânt, a fost o experienţă cât se poate de frustrantă.

Acestea sunt motivele pentru care, văzând că şi generaţiile actuale se confruntă cam cu aceleaşi dificultăţi, m-am gândit că o sumă de sugestii (cu pronunţat caracter practic) având un rol de orientare în elaborarea unor lucrări de acest fel ar fi mai mult decât utilă pentru cei interesaţi, în speţă pentru studenţi şi masteranzi.

Ghidul are ca model tehnicile de elaborare iniţiate de cercetători din ţări anglofone, tehnici caracterizate de un înalt grad de eficienţă şi spirit pragmatic.
Conceput iniţial pentru studenţii în ştiinţe socioumane (unde ponderea redactării este mult mai mare decât în ştiinţele exacte), câţiva amici au opinat că ghidul ar putea avea o utilizare mai extinsă, inclusiv pentru elaborarea de articole şi eseuri pe felurite teme, precum şi pentru lucrări de grad didactic. Deşi au experienţa elaborării lucrării de licenţă, şi masteranzii cu care am stat de vorbă au spus că le-ar fi utilă o astfel de lucrare.

Fiecare secţiune are un anumit grad de autonomie, astfel încât poate fi citită şi înţeleasă fără a necesita parcurgerea volumului în întregime. De altfel, pe tot parcursul textului am urmărit deliberat o abordare modulară tocmai pentru a înlesni lectura cu întreruperi.

Desigur, aici doar se trasează cadrul de bază al disertaţiei şi se descriu situaţii generale, urmând ca studentul să le adapteze la cazuri particulare, specifice domeniului pe care îl tratează.

Fără a da răspunsuri la numeroase întrebări, ghidul pe care vi-l ofer poate fi un punct de pornire pentru cei care încearcă să răzbească prin eforturi proprii în construcţia acestor formidabile provocări care sunt lucrarea de licenţă şi disertaţia de masterat. În ceea ce mă priveşte, întotdeauna am pornit de la premisa că dacă un lucru merită făcut, atunci merită făcut bine.

Acestea fiind spuse, închei cu convingerea că studenţii care vor face efortul de a lectura paginile de faţă vor economisi timp şi energie şi vor avea parte de mai puţin stres.


Mulţumiri



În perioada elaborării lucrării am primit sprijin din partea unor persoane apropiate, colegi, rudenii şi amici. Astfel, Daniel Ferne mi-a procurat câteva cărţi din Statele Unite, care m-au ajutat să înţeleg mai profund tehnicile de redactare şi elaborare a lucrărilor ştiinţifice, aşa cum le practică cercetătorii americani. Fiică-mea Crina-Doina mi-a descifrat unele subtilităţi de traducere din engleză, fără de care nu înţelegeam îndeajuns de bine textele originale. Ovidiu-Emilian Mica, Paul Hărăguş, Ioan Andreica şi Viorel Câmpean au avut bunăvoinţa de a lectura textul şi de a-mi oferi sugestii de îmbunătăţire, înainte de a trimite manuscrisul la tipar. Cele mai consistente observaţii le-am primit din partea profesorului Adrian Ţineghe. Tuturor le mulţumesc pentru eforturi.


Notă. Pentru simplificarea textului şi evitarea unor repetiţii, utilizăm alternativ şi cu acelaşi sens general termenii: lucrare de diplomă, lucrare de licenţă şi disertaţie de masterat, precum şi studenţi şi masteranzi. De asemenea, în ideea că lucrarea va fi lecturată şi de alte categorii de persoane, scriem uneori cititori în loc de membrii comisiei de examinare.
Trimiterile la surse se fac prin cifre în paranteze drepte, reprezentând numerele de ordine din lista de referinţe (şi numărul de pagină, acolo unde e vorba de cărţi).


Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

INTRODUCERE

Introducere

Context. Elaborarea lucrării de licenţă înseamnă de fapt o muncă de cercetare care se concretizează în scrierea unui text ştiinţific. (Ne referim aici la scris exclusiv în sensul de compoziţie, nu de reproducere). Practic, activităţile de cercetare şi cele de scriere nu pot fi net disociate; mai mult, chiar „Scrisul în sine este un proces de descoperire”. [6] Cu toate acestea, accentul în cuprinsul ghidului va cădea pe scriitură, adică pe latura editorială a demersului de elaborare a disertaţiei. Ca oricare alt cercetător, indiferent de specialitatea sa, în momentul redactării disertaţiei, absolventul se află şi în postura de scriitor, iar scopul lucrării de faţă este tocmai acela de a-l sprijini în acest demers.

Teoretic, lucrarea de diplomă ar trebui să fie o continuare firească a eseurilor, referatelor, recenziilor şi a altor scrieri din anii anteriori de studiu, începând chiar din perioada învăţământului preuniversitar. Numai că, în practică, lucrurile stau cu totul altfel. Când un student din universităţile româneşti îşi elaborează lucrarea de licenţă, el face un lucru pentru care este în cea mai mare măsură nepregătit, cel puţin sub aspectul exigenţelor de redactare. Cauza stă în faptul că abia în ultimii ani învăţământul preuniversitar de la noi a început să cultive tehnici de scriere. Sistemul de învăţământ continuă şi acum linia tradiţională prin care li se cere elevilor şi studenţilor să depoziteze un volum cât mai mare de cunoştinţe. Totuşi, elaborarea unor texte ştiinţifice este o bună modalitate de învăţare şi atinge obiective esenţiale ale educaţiei: creativitatea, gândirea critică, analiza, sinteza... Neglijând această oportunitate, profesorii noştri ne învaţă în continuare: să scriem despre ce ne-au predat ei, în loc să ne solicite să scriem despre ceva nou; să ne bazăm doar pe textul din cursuri şi manuale, în loc să îmbunătăţim sau să combatem opiniile autorilor; să cităm oamenii de ştiinţă, în loc să ne aducem contribuţia proprie; să reproducem stilul scriitorilor consacraţi, în loc să ne exprimăm cu propriile noastre cuvinte şi să ne formăm un stil propriu. Drept urmare a neglijării unui anume tip de învăţare (la care ne-am referit), studentul are doar o vagă idee despre îndemânările, efortul şi timpul necesare pentru alegerea unui subiect, generarea de idei proprii, documentarea, planificarea, organizarea şi structurarea materialului, redactarea în ciornă, revizuirea la nivel de organizare şi de stil, corectarea şi tehnoredactarea lucrării.

Pe tema elaborării lucrărilor de licenţă există în ţară doar o carte scrisă de un autor român şi o traducere din italiană, însă niciuna nu abordează tehnicile de redactare – principalul obiectiv al volumului de faţă. Astfel, Septimiu Chelcea, în lucrarea intitulată Cum redactăm… [5], se ocupă mai mult de specificul cercetării sociologice. Nici în cealaltă lucrare – Cum se face o teză de licenţă [8], Umberto Eco nu tratează tehnici de redactare şi nici etapele procesului de elaborare. Mult mai explicit sunt tratate aceste etape şi tehnici în lucrările unor cercetători americani, netraduşi încă în limba română. E drept că şi unele universităţi din ţara nostră dispun de ghiduri sumare, practic câteva instrucţiuni, cele mai multe limitându-se la chestiuni de formă (număr de pagini, aspect grafic, setări pentru pagină, reguli de citare; în cel mai bun caz redau cerinţe particulare ale disciplinei de profil). Într-un cuvânt, literatura de specialitate este relativ săracă, lucrarea de faţă propunându-şi să completeze în parte această lacună.

Semnificaţia şi scopul elaborării lucrării de diplomă.
Studenţii şi masteranzii scriu lucrarea de licenţă respectiv disertaţia de masterat pentru a îndeplini o sarcină academică, parte a pregătirii universitare prevăzută în Legea educaţiei naţionale. Astfel de proiecte au un rol de evaluare, întrucât oglindesc destul de fidel nivelul şi calitatea pregătirii intelectuale a absolventului.
Dar, dincolo de latura prozaică a obligativităţii, elaborarea disertaţiei ne aduce multe beneficii utile de-a lungul întregii vieţi: învăţarea unor lucruri noi, însuşirea unor tehnici de cercetare, formarea gândirii critice, stăpânirea unor tehnici de redactare, formarea unor deprinderi de comunicare…
Astfel, înainte de toate, elaborarea disertaţiei este o componentă esenţială a procesului de învăţare fiindcă actul scrierii ne constrânge să căutăm informaţii despre un anume subiect şi să le organizăm într-o manieră coerentă. Procesul de elaborare oferă studentului oportunitatea de a sintetiza şi aplica multe din cunoştinţele dobândite la cursuri şi, în acelaşi timp, de a se concentra asupra unui subiect restrâns pe care îl studiază intensiv astfel încât devine „expert” în acel domeniu.

Până în acest moment, studentul a consumat cercetare; de acum, el urmează să producă cercetare – o prioritate a educaţiei postuniversitare. Se poate spune că elaborarea disertaţiei este un bun punct de pornire în acest sens, deoarece vom aduna mai mult material decât e necesar pentru un singur proiect. Ceea ce ne rămâne îl putem pune deoparte, urmând să-l utilizăm după absolvire; atunci vom reveni asupra materialului şi vom utiliza rezervele de idei rezultate din cercetare.

Un alt câştig provine din faptul că procesul de cercetare ne obligă să apreciem la justa valoare modul de gândire şi de scriere al altora, adică să ne formăm abilităţi de gândire critică şi de evaluare a informaţiei.
Apoi, elaborarea disertaţiei formează dexterităţi de redactare a textelor cu caracter ştiinţific. În mediul academic, a scrie bine este o calitate esenţială. Într-un anumit sens, rostul participării la cursuri este acela de a pregăti studentul pentru a elabora independent şi într-o manieră profesională proiecte majore de cercetare, prin care să demonstreze capacitatea de creaţie şi abilităţile analitice şi critice.

Mai mult, un astfel de proiect ne iniţiază în comunicarea cu alte persoane ce au aceleaşi preocupări. Prin cooperarea cu profesorul coordonator, studentul îşi formează îndemânări de comunicare cu un profesionist al domeniului. Totodată, scrierea disertaţiei presupune ca studenţii să organizeze discuţii tehnice, să formuleze argumente, fiind nevoiţi să interacţioneze în acest scop şi cu alţi profesori, specialişti sau colegi, pentru a le împărtăşi ideile.

„Universităţile ţin ca înaltă valoare nu doar căutarea de noi cunoştinţe şi o înţelegere mai bună, ci şi împărtăşirea acelor cunoştinţe. […] Ţi se cere să faci asta nu pentru că se aşteaptă ca toţi să devină oameni de ştiinţă profesionişti, ci pentru că în aproape toate profesiile vei căuta, vei cerceta, vei reflecta la ceea ce constaţi, vei lua decizii în probleme complexe şi apoi vei explica acele decizii.” [37]

Mai sunt şi alte beneficii ale realizării disertaţiei, legate de piaţa din ce în ce mai competitivă a locurilor de muncă. Lucrul la disertaţie prilejuieşte adesea un prim contact cu viitorul loc de muncă al studentului.

Să mai adăugăm că abilităţile de redactare ne oferă o calificare pe toată durata vieţii şi formează temelia multor cariere. Modul în care ne pricepem să redactăm un text reprezintă cartea noastră de vizită care ne aduce recunoaştere profesională. Deseori, persoanele pe care le întâlnim ne judecă pe baza felului în care scriem. Mulţi îl vor cataloga drept “incult” pe autorul unei scrieri doar pentru faptul că a încălcat unele reguli de ortografie. Cu atât mai importantă este redactarea sub raportul organizării ideilor, preciziei şi clarităţii expunerii. Să reţinem că abilităţile de redactare sunt transferabile dintr-un domeniu în altul. Fie că va profesa în specialitatea în care a studiat, fie în alta, absolventul va putea face uz de deprinderile sale şi în redactarea de scrisori de intenţie, scrisori de răspuns, rapoarte, studii, proiecte, discursuri, comunicate de presă, propuneri, articole, broşuri şi chiar cărţi.

Elaborarea disertaţiei este o muncă grea (la ce altceva ne putem aştepta?) şi ar fi păcat să irosim atâta efort fără să încercăm valorificarea rezultatelor. Mulţi autori spun că disertaţia poate fi revizuită şi perfecţionată în anii ce vin, iar o versiune finală poate fi publicată. Proiectul poate fi transformat, după absolvire, într-o carte sau o serie de articole care îl pot ajuta pe absolvent să se lanseze într-o carieră academică. Să vedem însă ce este disertaţia şi care sunt standardele de calitate ale unei lucrări de acest gen.

Standardele de calitate. Disertaţia tratează în principiu un subiect specific, clar formulat şi cât mai exact circumscris. Există două tipuri principale de disertaţii: de cercetare (empirică, descriind experimente conduse de autor) sau teoretică (în care autorul face o analiză şi sinteză a ideilor şi rezultatelor altor lucrări de cercetare deja publicate). De multe ori lucrarea are două componente: teoretică şi empirică. În varianta teoretică (şi parţial în cazul cercetării, care are de fiecare dată un fundament teoretic), disertaţia este o investigaţie într-un domeniu relativ restrâns, tratând subiectul dintr-o perspectivă proprie şi cu idei proprii, dar întărite cu ideile altor autori şi susţinute de date provenite din studiile de profil sau din alte surse. Ne raportăm astfel mereu la scrierile predecesorilor şi clădim pe cărămizile puse de ei, prin analiza sau critica acestora, concomitent cu adoptarea unei poziţii proprii. 

Două adjective importante, folosite pentru a descrie o disertaţie, sunt: „original” şi ”substanţial”. Cercetarea întreprinsă în sprijinul tezei trebuie să le conţină pe ambele, iar disertaţia trebuie să arate că este aşa. [41]

Originalitatea este un concept greu de definit. Dacă în tehnică originalitatea vizează invenţii, inovaţii, perfecţionări, iar în ştiinţele naturii este original cel ce descoperă fapte noi, în ştiinţele socioumane originală poate fi numită chiar şi o nouă interpretare a unor fapte cunoscute. Să reţinem că originalitatea se realizează la diferite niveluri şi nu presupune să începem totul de la zero şi nici să facem neapărat descoperiri epocale. Potrivit unui sondaj realizat în SUA, „gradul de originalitate al unei lucrări, indiferent de subiect, este de 5%” [42]. Uneori, originală poate fi numită şi re-aranjarea în contexte noi a unor elemente cunoscute. Scriitorul Marin Sorescu, de pildă, nu inventa teme noi, ci le lua în răspăr pe cele întâlnite.

O cerinţă minimală ar fi ca lucrarea să nu repete ceea ce s-a spus de mii de ori înaintea noastră, adică să nu ne limităm la mutarea informaţiei dintr-un loc în altul. Lucrările de cercetare sunt în general lucrări de sinteză, în care informaţiile se combină de aşa manieră încât cititorul să vadă dintr-o altă perspectivă subiectul. Faptul că nu a mai fost tratat până acum în acest mod face subiectul semnificativ şi important. Dacă am reuşit să adăugăm cât de mici elemente de noutate, atunci să subliniem în lucrarea pe care o elaborăm că, în pofida valoroaselor cercetări care s-au efectuat în domeniu, nimeni nu a abordat problema în felul în care este expusă de noi. Astfel de elemente de noutate ar putea fi analiza unor aspecte neclare în textele studiate, neobservate de alţii, neînţelese pe deplin, poate subevaluate sau trecute cu vederea. Bunăoară, ne propunem un nou punct de vedere, sau agreăm punctul de vedere al unui autor, în timp ce ne exprimăm dezacordul cu interpretări diferite ale altor autori; cu argumente şi dovezi le criticăm şi le respingem deoarece ni se par inadecvate sau irelevante. În unele cazuri, disertaţia semnalează implicaţii sau predicţii bazate pe fapte, aduce o contribuţie suplimentară la o zonă de cunoaştere sau procedează la aplicarea în domenii noi a unor tehnici cunoscute. Alteori se compară lucrările a doi sau mai mulţi autori care tratează subiectul din perspective diferite, uneori chiar în dezacord unii cu alţii. Poate facem mai clar un punct de vedere existent şi îl îmbunătăţim într-un anumit mod. Toate aceste abordări pot fi considerate elemente de originalitate.

În al doilea rând, e nevoie ca lucrarea să fie substanţială, adică să aibă densitate ideatică, semnificaţie şi profunzime, deoarece oricât de îngrijită ar fi, redactarea nu poate compensa puţinătatea şi lipsa de valoare şi relevanţă a ideilor şi conceptelor. Un subiect bun tratează o problemă importantă. În acest scop e nevoie să avem la bază solide cunoştinţe teoretice, sau bune rezultate practice (preferabil ambele), iar subiectul să fie în conexiune cu cercetările recente (dar nu o simplă variaţiune pe aceeaşi temă).

Mulţi autori pun accent pe necesitatea tratării analitice şi sintetice a subiectului şi implicit pe reducerea la minimum a descrierilor. [18]

În orice caz, o astfel de lucrare trebuie să fie mai mult decât o compilaţie necritică a faptelor sau interpretărilor publicate anterior sau doar o simplă trecere în revistă a lor. În principiu, să urmărim un subiect cu o anumită semnificaţie, un aport personal la cunoaştere prin analiză, sinteză şi interpretare, evitând doar descrierea, reformularea sau rezumatul unor informaţii cunoscute. Să nu ne limităm la un inventar de fapte, ci să căutăm o interpretare proprie încercând să răspundem la întrebarea „ce semnificaţie are…?” Pe de altă parte, să nu ne ferim să arătăm şi limitele ideilor pe care le analizăm.

O bună lucrare de licenţă este focalizată pe o teză sau o întrebare ce conduc la o înlănţuire logică a ideilor şi la aranjarea lor pe liniile de forţă ale unor argumente. Structurarea logică a ideilor prin stabilirea unor raporturi de coordonare şi subordonare, exprimarea concisă, clară, neambiguă, utilizarea unui stil sobru, respectarea normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie – toate acestea fac parte din standardele unei disertaţii de calitate.

Părţile constitutive. 


Prima parte a ghidului – Operaţii premergătoare – tratează probleme de logistică, adică activităţile de organizare şi dotare, care preced şi înlesnesc procesul de elaborare propriu-zisă a viitoarei lucrări. Astfel, Alegerea conducătorului ştiinţific, ca prim capitol al ghidului, prezintă criteriile de selectare a profesorului cu care studentul urmează să colaboreze şi punctează aşteptările reciproce. Preliminariile continuă cu Planificarea timpului de elaborare şi pregătirea condiţiilor de lucru, capitol ce are menirea de a-i ajuta pe studenţi să economisească timpul foarte limitat de care dispun. Tot aici se abordează şi necesitatea unui program auster, care să-i asigure studentului menţinerea condiţiei fizice şi psihice optime în această perioadă de eforturi susţinute şi încordate. Un paragraf aparte este destinat problemelor legate de utilizarea calculatorului în scriere, după care tema se particularizează la mai multe secţiuni.

Partea a doua – Operaţii de elaborare – cuprinde întreg spectrul etapelor de scriere şi începe prin a sublinia rolul primei decizii, crucială pentru student, şi anume Alegerea subiectului. În acest capitol sunt evidenţiate strategiile de identificare a unui subiect şi criteriile care stau la baza alegerii, precum şi potenţialele surse de inspiraţie. Urmează construirea unor Instrumente de ghidare a cercetării şi redactării – întrebarea de cercetare, ipoteza, teza – menite a-l călăuzi pe student de-a lungul procesului de elaborare, indicându-i un punct focal şi sugerându-i o direcţie a lucrării. Generarea de idei reprezintă centrul de greutate al contribuţiei studentului la proiectul pe care şi l-a propus. După această etapă, lucrarea va purta marca ideilor proprii ale autorului, motiv pentru care în acest capitol sunt expuse câteva din tehnicile ce au rolul de a-l sprijini în demersul dificil al creării de idei. Cercetarea şi documentarea au ca scop colectarea de materiale şi raportarea proiectului la realizările precursorilor în domeniul abordat. Capitolul prezintă sursele de informare, modul de selectare şi evaluare a informaţiei, precum şi consemnarea corectă a trimiterilor la surse, astfel încât să se prevină plagiatul involuntar. Pe baza ideilor proprii şi a materialului colectat se poate trece la Alcătuirea planului, organizarea şi structurarea materialului, etapă care prefigurează forma finală a lucrării de absolvire. Aici se fac precizări privind conţinutul unor secţiuni ale disertaţiei, în varianta unui studiu cantitativ: introducere, consultarea literaturii de profil, metodologie, rezultate, concluzii, referinţe, anexe. După parcurgerea etapelor enumerate, urmează Redactarea primei ciorne. În acest capitol înfăţişăm succint câteva tehnici specifice de redactare, derivate din experienţa scriitorilor şi a cercetătorilor. O altă etapă fundamentală a procesului de elaborare a lucrării este Revizuirea, care operează în principal pe două niveluri: organizatoric şi stilistic. Ultima etapă a procesului de elaborare constă în finisarea textului prin Corectarea unor greşeli superficiale de scriere, pentru ca disertaţia să corespundă normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie. Atât la revizuirea la nivel stilistic, cât şi la corectare, demonstraţia se bazează în mare măsură pe puterea exemplelor.

În partea a treia a lucrării – Operaţii consecutive elaborării – sunt prezentate Elemente de tehnoredactare, adică problemele legate de suportul material şi forma grafică a proiectului (aşezarea textului în pagină). Ultimul capitol, intitulat Susţinerea lucrării, redă pasul final pe care candidatul îl va face înainte de a deveni licenţiat sau master. Ideile abordate vizează: redactarea unui text de susţinere a disertaţiei, anticiparea întrebărilor ce pot fi formulate de membrii comisiei, tehnici de prezentare a proiectului şi modul în care studentul ar urma să reacţioneze la eventuale observaţii şi critici.
Partea finală mai conţine următoarele secţiuni distincte: Valorificarea lucrării, Referinţe, Referinţe adnotate, precum şi Greşeli tipice întâlnite în lucrările de licenţă (Anexa 1).

Sintetizând obiectivele şi conţinutul ghidului de faţă, nutrim convingerea că expunerea condiţiilor de pregătire, elaborare şi susţinere a lucrării de licenţă şi a disertaţiei de masterat va face mai uşoară munca studenţilor şi a masteranzilor ajutându-i să scrie mai eficient şi să atingă standardele de calitate pretinse de universităţi.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE

I OPERAŢII PREMERGĂTOARE



Aşa cum se întâmplă deseori în viaţă, succesul sau eşecul unui proiect depind în mare măsură de modul în care este pregătit. Şi în cazul disertaţiei, o bună pregătire ne va cruţa de intrarea în criză de timp şi de nesfârşite eforturi de tatonare. Deşi redactarea lucrării reprezintă un moment central, procesul de elaborare presupune numeroase activităţi conexe care preced această etapă. Ca primi paşi, sunt necesare câteva operaţii de logistică, fapt ce presupune să avem lucrul potrivit la timpul şi la locul potrivite, precum şi să putem apela la persoanele cu care urmează să cooperăm. În cazul de faţă, aceasta presupune să optăm pentru un conducător ştiinţific, să avem resurse la dispoziţie şi să ne planificăm timpul necesar, să ne organizăm locul de muncă şi să ne dotăm cu instrumentele de care avem nevoie. În această primă parte a lucrării vom expune toţi paşii preliminari enumeraţi.

1. ALEGEREA CONDUCATORULUI STIINTIFIC

1. Alegerea conducătorului ştiinţific

După ce studentul a reflectat asupra domeniului de interes, eventual şi a unor subiecte ce îl preocupă în mod deosebit şi i se par realizabile, următorul pas este exprimarea opţiunii pentru profesorul care va coordona lucrarea – conducătorul ştiinţific, cum i se spune. Este o practică a tuturor universităţilor lucrul sub îndrumarea unui profesor. Conducătorul ştiinţific poate fi un profesor care a predat cursuri studentului, dar poate fi şi un altul care are legătură cu tema aleasă, rolul său fiind acela de a îndruma studentul, de a-l consilia. Profesorul are experienţa necesară în acest scop, ştie ce standarde trebuie să atingă lucrarea şi poate evalua fezabilitatea planurilor.

Opţiunea pentru un anumit conducător ştiinţific se bazează pe mai mulţi factori: specialitatea, reputaţia, experienţa, chiar firea şi temperamentul său, felul în care reacţionează. După unii autori, un bun îndrumător ar trebui să fie nu doar o sursă de asistenţă tehnică, ci şi un mentor. [10] Mulţi studenţi au recunoscut că profesorul i-a ghidat atât profesional, cât şi personal, sfătuindu-i în demersul de căutare a unei cariere potrivite. De aceea, putem conta şi pe o susţinere afectivă, nu doar pe îndrumările sale de ordin tehnic. Bunăoară, dacă avem nevoie de încurajare, poate că un coleric nu este profesorul cel mai indicat, ne previne un studiu pe această temă. [39] Cu toate acestea, un profesor care îţi arată franc minusurile lucrării este de preferat altuia amabil, dar care nu se implică. Mai mult decât atât, este util să îl rugăm să emită o părere critică, sinceră despre lucrare, eventuale puncte de vedere divergente putând fi lămurite ulterior.

Odată ce am identificat unul sau mai mulţi potenţiali îndrumători, să căutăm să-i cunoaştem, pentru a şti la ce să ne aşteptăm din partea lor. O bună sursă de informare sunt alte persoane care au absolvit recent, au avut acelaşi îndrumător şi îl cunosc din experienţă proprie. Vom afla că acei absolvenţi au dezvoltat strategii de lucru care i-au ajutat să comunice eficient cu el şi vom mai afla dacă e dispus la întâlniri frecvente, sau încurajează lucrul independent.

Există însă şi profesori pe care e bine să-i evităm. De pildă, unii le sugerează studenţilor să elaboreze părţile cele mai aride ale unei cercetări întreprinse de profesorul însuşi, urmând ca el să publice lucrarea sub semnătură proprie. Riscul acesta este semnalat de Umberto Eco într-un paragraf al cărui titlu este grăitor: „Cum să evitaţi să fiţi exploataţi de conducătorul ştiinţific”? [8 – p. 74]

Colaborarea profesor-student. Fără a supraevalua importanţa îndrumărilor profesorului şi nici a lucrului independent, disertaţia este totuşi „un proiect bazat pe colaborare în care studentul, ca ucenic, este ghidat de profesor, ca îndrumător.” [23] Genul de relaţii cu conducătorul ştiinţific diferă de la student la student. Unii preferă să primească mai multe îndrumări, să aibă contacte frecvente şi să fie verificaţi, în timp ce alţii sunt mai independenţi. Comunicarea constantă este esenţială şi va permite pe parcurs adaptări şi ajustări ale lucrării în loc de revizuiri masive la sfârşit. Sfatul profesorului trebuie luat foarte în serios din moment ce el va întocmi un raport de evaluare a disertaţiei şi va face parte din comisia de examinare. Discuţia cu el ne ajută să ne îndreptăm în direcţia literaturii relevante, să găsim metode pe care nu le-am luat în considerare, să ne focalizăm atenţia asupra unor idei şi să decidem dacă cercetarea este realizabilă în timpul şi cu resursele avute la dispoziţie. Pe scurt, pentru a maximiza probabilitatea de a realiza o bună lucrare de licenţă, unele chestiuni de bază vor fi cunoscute şi tratate în colaborare încă din primele etape. Opiniile profesorlui sunt un reper pentru student.


Ca persoană care redactează disertaţia, eşti prea implicat şi prin urmare ai cea mai proastă judecată asupra a ceea ce e bun şi ce e deficitar, astfel că trebuie să obţii un sfat din exterior. [46]

O metodă eficientă este iniţierea de către student a unor întâlniri, apoi notarea discuţiilor care au loc cu acele prilejuri, atunci când sfaturile sunt încă proaspete în minte. În niciun caz nu trebuie să aşteptăm până se apropie finalul pentru a-i da lucrarea în întregime profesorului.

Aşteptări reciproce. Înţelegerea aşteptărilor reciproce este o parte esenţială a dezvoltării unor bune relaţii de lucru şi e bine să întrebăm profesorul cum doreşte să conlucreze. Unii profesori sunt satisfăcuţi cu o discuţie prealabilă în profunzime referitor la planul lucrării. Alţii preferă un prospect preliminar în care ideea despre teză, modelul de întrebare de cercetare, metodologia şi tehnica de analiză sunt stabilite şi prezentate sintetic (vezi paragraful Prospectul de disertaţie, p. …). Unii vor să vadă fiecare capitol pe rând, în timp ce alţii vor să vadă ciornele complete. Unii stabilesc termene de consultare, iar alţii îi vor încuraja pe studenţi să lucreze independent.

În etapa de început, studentul s-ar putea aştepta de la profesor să-l ajute la selectarea unui subiect realizabil şi la identificarea surselor bibliografice, precum şi la stabilirea unui calendar de lucru. Un alt punct nevralgic în care profesorul poate contribui decisiv la realizarea disertaţiei priveşte întocmirea unui plan şi structurarea lucrării. Pe parcurs, studentul are nevoie ca profesorul să fie disponibil pentru consultaţii referitor la proiect şi să nu întârzie cu restituirea ciornelor date pentru lecturare. În fine, sfaturi utile studentul poate solicita şi în legătură cu susţinerea disertaţiei.

Există însă şi reversul: aşteptările profesorului de la student. Acestea presupun ca studentul să dispună de competenţe privind tehnica documentării din surse diverse, de capacitatea de a selecta şi evalua informaţia din literatura de profil, de a şti să structureze logic ideile proprii şi să le susţină cu argumente din bibliografie. Apoi, studentul trebuie să ştie să dezvolte un plan pentru etapele proiectului şi să ia în considerare sfaturile şi criticile formulate. În sfârşit, e necesar să îndeplinească cerinţele universităţii privind termenele şi formatul disertaţiei.

Lucrul independent. A lucra independent sau foarte apropiat de îndrumător depinde de personalitatea fiecăruia – student sau profesor. În general vorbind, e un dezavantaj să fim prea dependenţi de o anumită persoană, fapt valabil şi în acest caz. Cel mai înţelept lucru este ca studentul să pornească de la premisa că proiectul reprezintă un efort independent din partea sa, profesorul având rolul de a-l ajuta şi îndruma numai când e neapărat nevoie, fără să fie supervizat tot timpul. Nu trebuie să uităm că elaborarea disertaţiei necesită iniţiative proprii, nu doar abilităţi de executant, şi că studentul e persoana care scrie disertaţia, nu profesorul. Coordonatorul ştiinţific nefiind coautor „nu poate fi blamat dacă teza ta e slabă şi primeşti o notă mai mică decât credeai că meriţi.” [46]
La urma urmei, unul din obiectivele realizării lucrării de licenţă sau a disertaţiei de masterat este tocmai acela de a pregăti studentul să evolueze ca un gânditor independent, în măsură să conducă singur un proiect de cercetare. Elaborarea disertaţiei poate fi considerată un bun prilej pentru a începe de timpuriu acest proces.

Calendarul întâlnirilor. Este bine ca studentul să stabilească de la bun început cât de des se va întâlni cu profesorul în toate etapele procesului de elaborare a disertaţiei. Consultările consacrate lucrării trebuie negociate cu profesorul şi bine programate încă de la început şi apoi revăzute în timp, în eventualitatea că necesită schimbări. În orice caz, studentul trebuie să-l informeze pe profesor dacă are de înfruntat vreo problemă, pentru a nu-i da posibilitatea să-i reproşeze ulterior: „Dacă mi-ai fi spus ce intenţii ai, te-aş fi îndrumat în altă direcţie.” Universitarii sunt oameni ocupaţi şi puţini dintre ei vor fi dispuşi să-şi rupă din timpul lor preţios, să se aşeze la masă cu studenţii pentru a le explica în detaliu acele idei care să-i ajute în procesul de elaborare. Având un program încărcat, profesorul are nevoie şi de un răgaz pentru a citi manuscrisul, astfel că trebuie să avem aşteptări realiste şi să nu pretindem ca peste noapte să ne facă serviciul de consultare a ciornelor. Ca măsură de precauţie, e recomandabil ca studentul să aibă un exemplar de rezervă în eventualitatea că îndrumătorul îl reţine mai multe zile sau săptămâni, căci astfel îşi va putea continua lucrul.

Conflicte potenţiale. Deşi profesorul poate fi considerat un aliat al studentului, nu sunt excluse dispute şi controverse pe parcurs. Conflictele pot apărea din varii motive: dificultăţi de comunicare, percepţii diferite asupra cercetării, diferenţe de personalitate, tendinţa profesorului de a face aprecieri negative, descurajante sau chiar manifestarea unui dezinteres din partea sa.
Instinctiv, ne place lauda şi ne displace critica; în schimb, e mai uşor să fim critici faţă de ideile altora decât faţă de ale noastre. Nu altfel se petrec lucrurile în relaţia profesor-student. Dar dacă e vorba doar de observaţii critice cu referire la disertaţie, acestea nu ar trebui să-l demoralizeze pe student. Ba, dimpotrivă! Cu cât sunt mai multe remarci critice, cu atât mai bine; sunt sugestii preţioase din partea celui care lecturează lucrarea dintr-o altă perspectivă şi cu un plus de obiectivitate. Să fim recunoscători criticului chiar dacă tonul şi cuvintele sale nu sunt cele mai potrivite.

Totuşi, dacă încercarea de rezolvare a conflictelor nu reuşeşte, studentul ar putea lua în calcul opţiunea schimbării conducătorului ştiinţific. Dar asta numai în ultimă instanţă şi dacă timpul permite.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

2. PLANIFICAREA TIMPULUI SI PREGATIREA CONDITIILOR DE LUCRU

2. Planificarea timpului şi pregătirea condiţiilor de lucru

(in constructie)

II OPERAŢII DE ELABORARE - Etapele procesului de elaborare

II OPERAŢII DE ELABORARE


Etapele procesului de elaborare

În majoritatea cazurilor, în universităţile şi şcolile noastre, lucrările scrise au ca scop evaluarea cunoştinţelor. Astfel stând lucrurile, pentru profesor contează doar trasarea sarcinii de scriere şi rezultatul final – compoziţia, nu şi ceea ce se întâmplă între aceste două momente – adică procesul de elaborare. Dar scrisul nu se limitează la reproducerea din memorie a unor cunoştinţe, pe departe mai importantă fiind componenta creatoare a procesului de elaborare. Acest proces este dinamic şi continuu, se împleteşte intim cu gândirea şi se desfăşoară în etape. La început, explorăm domeniul de interes, pentru a găsi un subiect potrivit, producem noi înşine idei proprii sub formă de material brut (etapa de creaţie, de invenţie), formulăm teza sau întrebarea de cercetare, după care localizăm informaţia relevantă (cu care ne susţinem ideile proprii), o conspectăm, apoi organizăm materialul potrivit unui plan structurat pe criterii logice. Doar după ce am parcurs toţi paşii enumeraţi putem să trecem la ceea ce numim îndeobşte scriere, adică la redactarea primei ciorne. Dar elaborarea nu se opreşte la redactare întrucât abia acum începe procesul cel mai dificil, de regândire, de revizuire a lucrării. Este o etapă în care se operează modificări substanţiale ale materialului consemnat în ciornă, pentru a obţine un text coerent, organizat logic şi redactat într-un stil îngrijit. În sfârşit, ultimul pas în elaborare îl reprezintă corectarea textului potrivit normelor gramaticale, ortografice şi de punctuaţie. Efectuând toate aceste operaţii, vom constata că scrisul nu este nici simplă reproducere şi nici revelaţie, ci mai degrabă tehnică şi inginerie lingvistică.
În secţiunile ce urmează vom descrie pe rând paşii ce urmează a fi parcurşi în procesul de elaborare.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

3. ALEGEREA SUBIECTULUI

3. Alegerea subiectului

Dintre toate hotărârile pe care studentul le ia în etapa iniţială de elaborare a lucrării de licenţă, niciuna nu este mai importantă decât alegerea subiectului. Identificarea subiectului potrivit în mulţimea celor posibile este prima şi poate cea mai dificilă sarcină cu care el se confruntă încă de la primii paşi în efortul de elaborare a lucrării. Alegerea subiectului are o însemnătate crucială fiind „în sine o problemă de cercetare, de explorare, de creaţie.” [45] De felul în care subiectul este selectat, conceput şi formulat depinde succesul sau, dimpotrivă, insuccesul lucrării. Un subiect inspirat şi captivant, bine gândit şi clar formulat va înscrie studentul pe o traiectorie spre succes. În schimb, dacă este ales în pripă, este vag formulat, ţine de rutină sau e prea general, atunci ne poate direcţiona pe o pistă greşită în care un volum imens de muncă se soldează cu rezultate minore, dacă nu chiar cu eşec. Mai mult, să reţinem că ne ia cam tot acelaşi timp pentru a lucra la un subiect bun cât la un subiect slab.

Chiar dacă se dovedeşte a fi o sarcină extrem de dificilă, este mai bine ca efortul de alegere a subiectului să fie făcut personal, şi cu atât mai puţin să fie impus de profesor. Studentul este cel mai în măsură să aprecieze ce anume îl preocupă sau chiar îl pasionează, care este aria sa de interese, afinităţile, experienţa anterioară în legătură cu acel subiect şi componenta acestuia pe care o cunoaşte cel mai bine. De asemenea, el poate să-şi evalueze capacitatea şi îndemânările în abordarea unei teme anume. Toate acestea nu înseamnă însă că o consultare cu profesorul nu ar fi benefică pentru student. Fiind mai experimentat, profesorul poate sugera cele mai nimerite strategii de alegere a unui subiect la dimensiunile şi complexitatea potrivite pentru a fi realizat la termen. În afară de asta, calitatea subiectului ales ne spune multe despre competenţele studentului, deci probabil că profesorul va lua în calcul la evaluare acest parametru.

Când ar fi momentul potrivit să alegem subiectul? Un răspuns scurt ar fi: acum! Mai explicit, nicicând nu e prea devreme să începem să reflectăm asupra subiectului lucrării; e preferabil să lucrăm în devans decât în întârziere.
E firesc ca studentul să aibă îndoieli şi să se întrebe: cum aş putea eu să vin cu o idee nouă într-un domeniu pe care zeci şi sute de oameni de ştiinţă l-au studiat ani întregi? Vom încerca să răspundem la această întrebare în cele ce urmează.


 Strategii de identificare a unui subiect

(in constructie)
........................................................................................................................

Criterii de alegere a subiectului

Întrebarea firească în momentul pregătirii pentru alegerea subiectului este: ce criterii vor sta la baza opţiunii noastre? Vom prezenta sintetic următoarele patru criterii potrivit cărora subiectul ales ar trebui să fie: interesant (studentul să fie captivat de el şi să fie convins că merită efortul, nu e doar un exerciţiu steril); realizabil (studentul să dispună de timpul, capacitatea şi mijloacele necesare pentru realizarea lucrării în termen); acceptat de facultate (să corespundă politicii acesteia) şi benefic pe plan profesional (să faciliteze găsirea unui loc de muncă). Dar să le luăm pe fiecare în parte.

Subiectul să prezinte interes. Interesul candidatului este un prim factor de luat în calcul la alegerea subiectului. Dacă avem sentimentul că muncim doar pentru a poseda o patalama, atunci calitatea lucrării va fi probabil îndoielnică. Într-adevăr, procesul de elaborare a lucrării de licenţă este un uriaş consumator de timp şi energie. Există astfel riscul ca studentul să-şi piardă pe la jumătatea drumului ritmul susţinut, iar fără acest catalizator – interesul –  va fi şi mai greu de finalizat lucrarea. Pe de altă parte, componenta afectivă stimulează şi creativitatea în operaţiunea de cercetare. Aşadar încă un motiv ce justifică îndreptarea atenţiei spre lucruri şi fenomene care ne captivează, ni se par fascinante şi ne incită imaginaţia, deci au o rezonanţă afectivă pentru noi.

„Unii autori au fericita însuşire de a face interesant tot ce ating. Chiar dacă este imposibil de explicat cum anume reuşesc, eu cred că un autor trebuie să fie realmente interesat de subiectul său înainte de a-l face interesant pentru cititori”. [22]

Desigur, faptul că o idee ne fascinează, nu înseamnă şi că acea idee este relevantă, valoroasă sau utilă. Ideal ar fi ca subiectul pe care l-am ales să preocupe cât mai multă lume, nu doar pe autor, şi chiar merită să căutăm ca interesul nostru să coincidă cu interesul cititorilor. Să ne întrebăm care sunt implicaţiile subiectului, pe cine interesează şi de ce. Cu cât subiectul este de interes mai extins, cu atât e mai probabil că ideea care stă la baza lui este una utilă. Un prim indiciu al gradului de interes de care se bucură un subiect ar putea fi numărul de cititori care solicită de la biblioteci cărţi ce tratează acel subiect. Apoi, dacă un anume subiect este relevant sau nu, ne spune şi numărul de personalităţi marcante care l-au abordat. Un alt indiciu ar putea fi numărul de persoane care participă la seminarii sau simpozioane pe teme de cercetare care coincid cu subiectul ales de noi. În fine, dacă unii dintre cei care citesc subiectul vor spune: „Şi ce-i cu asta”? sau „De ce m-ar interesa acest subiect?”, atunci să ne punem serios întrebarea dacă merită într-adevăr să cheltuim timpul nostru preţios şi să facem efortul de a cerceta acel subiect.

Subiectul să fie realizabil. Disertaţia se elaborează întotdeauna în cadrul unor parametri care reduc drastic libertatea de alegere a subiectului: timpul disponibil, competenţele autorului, resursele şi întinderea lucrării (numărul de pagini). Poate că avem o minunată idee originală şi de mare interes pentru noi, poate şi pentru alţii; dar oricât de mare ar fi interesul pentru un subiect anume, proiectul are un termen fix de predare, o dată la care trebuie finalizat. De aceea este nevoie ca subiectul să fie croit la scara posibilităţilor pe care studentul le are în preajma absolvirii. Dacă, de pildă, avem viziunea unui proiect de 20 de ani, să desprindem din el un subproiect de un an, de preferat unul care ţinteşte o componentă esenţială şi de mai mare interes.
Tot referitor la factorul timp, am putea spune că nicicând nu este prea devreme să începem munca la lucrarea de licenţă. Cu cât mai curând începem, cu atât mai bine; vom avea timp de reflecţii, revizuiri şi îmbunătăţiri calitative. Umberto Eco recomandă „nu mai mult de 3 ani şi nu mai puţin de 6 luni” ca durată necesară pentru elaborarea unei lucrări de licenţă. [8 – p. 26]
Cât priveşte dimensiunile, lucrarea nu poate depăşi un anumit ordin de mărime, stabilit de facultate (de regulă 50 până la 80 de pagini, sau cât prevăd regulamentele universităţilor).

Există şi o categorie a subiectelor nerealizabile, în care intră şi cele cu un grad mare de generalitate. Tratarea unor astfel de subiecte este o eroare frecvent întâlnită. Motivul este că subiectele generale, în care se vorbeşte despre multe lucruri, sunt în aparenţă mai uşor de tratat şi, în acelaşi timp, creează impresia de erudiţie. Dar, „Tentaţia de a cuprinde totul […] nu dovedeşte că autorul deţine informaţie nelimitată; aceasta dovedeşte lipsa capacităţii de discriminare” [1] Dacă subiectul e prea general, riscăm să cădem în capcana scrierii unei lucrări care doar rezumă ideile. Din start ne vom lovi de dificultatea selectării bibliografiei. Este inevitabil să parcurgem lecturi nesfârşite, să omitem informaţii esenţiale şi să sărim de la o idee la alta. În concluzie, suntem avantajaţi dacă evităm subiecte de genul “scurte descrieri despre Univers” [8 – p. 34]
Astfel de greşeli se întâlnesc nu doar la studenţi, ci şi într-o ierarhie academică mai înaltă. Să exemplificăm prin trei enunţuri la niveluri diferite de generalitate:
1. Cum se scrie un text
2. Cum se scrie un text ştiinţific
3. Cum se face o lucrare de licenţă. Disciplinele umaniste
Ei bine, toate cele trei enunţuri sunt de fapt titlurile a trei cărţi avându-i ca autori pe: 1. Andra Şerbănescu, 2. Ilie Rad, 3. Umberto Eco. Cum lesne se poate vedea, sub raportul gradului de generalitate, primul îl include pe al doilea, care la rândul său îl include pe al treilea. Cu toate acestea, atât cartea Andrei Şerbănescu (Editura Polirom 2007), cât şi a lui Umberto Eco (Editura Polirom, 2006) au acelaşi număr de pagini (în acelaşi format).
Un semnal că subiectul este vast ni-l oferă numărul de lucrări care îl abordează. Astfel, dacă vom găsi la bibliotecă 60 de cărţi care tratează acel subiect, înseamnă că trebuie să îl restrângem sau să căutăm altul mai specific. (Dacă, dimpotrivă, va fi o singură carte cu acel subiect, înseamnă că necesită o extindere).

Un alt indiciu, valabil de cele mai multe ori (dar nu întotdeauna), este numărul de cuvinte cu care formulăm subiectului. Astfel, dacă un subiect conţine doar un singur cuvânt (sau două), probabil că va fi prea vast pentru o lucrare de proporţiile unei disertaţii. De exemplu: războaie. Adăugarea unor cuvinte este de natură să îl restrângă progresiv: războaie mondiale, Al Doilea Război Mondial, participarea României la cel de Al Doilea Război Mondial, luptele Armatei române pentru eliberarea Basarabiei...
Alt gen de subiecte susceptibile de restrângere sunt cele care se desfăşoară în spaţiu. Bunăoară, aria geografică se poate restrânge astfel: flora României, flora judeţului Cluj, flora Văii Drăganului, specii de arbori pe Valea Drăganului…

Prin urmare, dacă subiectul este prea vast în momentul alegerii, aşa cum se întâmplă de obicei, să fim pregătiţi să-l restrângem de aşa manieră încât esenţa, partea cea mai interesantă a cercetării să rămână. Restrângerea poate viza, de exemplu, limitarea în timp (între anii …) sau în spaţiu (în localitatea …), la o anumită calitate etc. O bună metodă de restrângere ar fi să ne punem întrebările din jurnalism: cine? ce? unde? când? cum? Să ne mai întrebăm şi „ce ar fi dacă…?” Răspunsul la aceste întrebări (sau la unele din ele) ne va ajuta să formulăm un subiect mult mai specific şi, prin urmare, realizabil. Prin această limitare se evită extinderea abordării în varii direcţii tangenţiale, colaterale sau mai puţin relevante.

Alături de subiectele prea generale, există şi alte genuri de subiecte de evitat: prea tehnice, prea specializate, prea frecvent tratate, cu prea puţine surse (şi astfel cu informaţie disponibilă foarte limitată), subiect prea nou, extrem de controversat, sau subiect despre care s-a scris foarte mult, devenind astfel rutină. În lucrarea Strategies for Succesful Writing, Maxine C. Hairston ne sfătuieşte să evităm subiectele:

1) bazate în totalitate pe experienţa personală sau pe opinii 2) explicate complet de o singură sursă 3) cu totul noi (lipsesc surse despre subiect) 4) prea extinse 5) uzate prin repetare (şi care ar plictisi cititorul întrucât sunt prea familiare). [12 – p. 299]

O altă problemă o reprezintă accesul la surse de informaţii şi resurse materiale în scopul realizării lucrării. Să ne asigurăm cât mai din timp că vom găsi cărţi şi articole din reviste care tratează domeniul şi că vom avea acces la biblioteci şi pe Internet. Poate mai avem nevoie şi de cunoaşterea unei limbi străine sau de competenţe tehnice, cum ar fi îndemânarea de a lucra cu un anumit program de calculator.

În fine, e neapărat nevoie să ţinem seama şi de standardele de calitate stabilite de universităţi, standarde pe care să le raportăm la capacitatea noastră de a trata subiectul, anume dacă subiectul e suficient de accesibil pentru noi sub raportul complexităţii. Oricum, în comparaţie cu precedentele lucrări, elaborate de-a lungul anilor de studii, lucrarea de licenţă se distinge în primul rând prin dimensiuni: este mult mai întinsă, ceea ce implică dificultăţi de organizare. Într-adevăr, într-un fel poţi avea control asupra unei lucrări de şase pagini şi în cu totul alt fel în cazul uneia de 60 de pagini. Şi nu e vorba atât de volum, cât de complexitate.

În concluzie, parametrii privind întinderea, gradul de complexitate şi generalitate, precum şi accesul la resurse trebuie bine aproximaţi astfel încât lucrarea să poată fi realizată în perioada de timp disponibilă, iar studentul să poată participa la susţinerea examenului de diplomă. Poate că în acest punct critic ar fi cea mai mare nevoie de sprijinul unui conducător ştiinţific experimentat, în măsură să evalueze timpul necesar pentru tratarea subiectului propus.

Subiectul să fie acceptat. Nu în ultimul rând, trebuie să ne asigurăm că subiectul selectat este acceptat de facultate, aşadar corespunde politicii universităţii respective şi este relevant pentru programa instituţiei. Studentul a acumulat cunoştinţe şi competenţe cu deosebire în domeniul specialităţii sale, unde e firesc să le valorifice. Se admite adesea şi abordarea unor subiecte interdisciplinare. Desigur, cel mai în măsură să facă o evaluare în acest sens este conducătorul ştiinţific.

Subiectul să fie benefic pe plan profesional. Umberto Eco subliniază că lucrarea de licenţă “se apropie de exerciţiul profesiunii” [8 – p. 17], iar Septimiu Chelcea consideră că este un test prin care demonstrăm “cât de apţi suntem să desfăşurăm o activitate în domeniul în care ne-am pregătit.” [5 – p. 29] Într-adevăr, elaborarea acestei prime lucrări ştiinţifice complexe marchează trecerea de la statutul de student la cel de profesionist. De acum, tema lucrării va face parte din CV-ul propriu, ca prim reper de evaluare a performanţelor. Nu întâmplător, mulţi angajatori folosesc subiectul şi nota obţinută la disertaţie drept criterii de apreciere a compatibilităţii candidatului cu un anumit loc de muncă, luând acest indicator în calcul la selectarea personalului. Competenţele acumulate cu acest prilej definesc identitatea profesională a absolventului şi îi vor da posibilitatea să opereze cu informaţiile dobândite, ceea ce ”ar trebui să-i sporească şansa unei inserţii rapide pe piaţa de muncă”, este de părere Anca Gheorghiu. [11] Să mai adăugăm că unii studenţi sau masteranzi sunt pe punctul de a se angaja sau lucrează deja şi vor să promoveze sau să se perfecţioneze, astfel că disertaţia le este de folos în stăpânirea mai aprofundată a profesiei. În varianta că studentul optează pentru a lucra în mediul academic, experienţa cercetării are o greutate şi mai mare. Masteranzii pot privi sarcina de scriere ca pe un exerciţiu de formare a abilităţilor de cercetare ştiinţifică. În cadrul unui sondaj de opinie, ei au descris disertaţia de masterat ca pe un fel de „<<acordare a instrumentelor>> pentru redactarea disertaţiei de doctorat.” [10]

Sumar:
- să rememorăm subiecte interesante şi atractive, pe care le-am mai tratat;
- să studiem istoricul subiectului cu ajutorul enciclopediilor;
- să plasăm subiectul în timp şi spaţiu, cu scopul de a-l restrânge