sâmbătă, 31 martie 2012

1. ALEGEREA CONDUCATORULUI STIINTIFIC

1. Alegerea conducătorului ştiinţific

După ce studentul a reflectat asupra domeniului de interes, eventual şi a unor subiecte ce îl preocupă în mod deosebit şi i se par realizabile, următorul pas este exprimarea opţiunii pentru profesorul care va coordona lucrarea – conducătorul ştiinţific, cum i se spune. Este o practică a tuturor universităţilor lucrul sub îndrumarea unui profesor. Conducătorul ştiinţific poate fi un profesor care a predat cursuri studentului, dar poate fi şi un altul care are legătură cu tema aleasă, rolul său fiind acela de a îndruma studentul, de a-l consilia. Profesorul are experienţa necesară în acest scop, ştie ce standarde trebuie să atingă lucrarea şi poate evalua fezabilitatea planurilor.

Opţiunea pentru un anumit conducător ştiinţific se bazează pe mai mulţi factori: specialitatea, reputaţia, experienţa, chiar firea şi temperamentul său, felul în care reacţionează. După unii autori, un bun îndrumător ar trebui să fie nu doar o sursă de asistenţă tehnică, ci şi un mentor. [10] Mulţi studenţi au recunoscut că profesorul i-a ghidat atât profesional, cât şi personal, sfătuindu-i în demersul de căutare a unei cariere potrivite. De aceea, putem conta şi pe o susţinere afectivă, nu doar pe îndrumările sale de ordin tehnic. Bunăoară, dacă avem nevoie de încurajare, poate că un coleric nu este profesorul cel mai indicat, ne previne un studiu pe această temă. [39] Cu toate acestea, un profesor care îţi arată franc minusurile lucrării este de preferat altuia amabil, dar care nu se implică. Mai mult decât atât, este util să îl rugăm să emită o părere critică, sinceră despre lucrare, eventuale puncte de vedere divergente putând fi lămurite ulterior.

Odată ce am identificat unul sau mai mulţi potenţiali îndrumători, să căutăm să-i cunoaştem, pentru a şti la ce să ne aşteptăm din partea lor. O bună sursă de informare sunt alte persoane care au absolvit recent, au avut acelaşi îndrumător şi îl cunosc din experienţă proprie. Vom afla că acei absolvenţi au dezvoltat strategii de lucru care i-au ajutat să comunice eficient cu el şi vom mai afla dacă e dispus la întâlniri frecvente, sau încurajează lucrul independent.

Există însă şi profesori pe care e bine să-i evităm. De pildă, unii le sugerează studenţilor să elaboreze părţile cele mai aride ale unei cercetări întreprinse de profesorul însuşi, urmând ca el să publice lucrarea sub semnătură proprie. Riscul acesta este semnalat de Umberto Eco într-un paragraf al cărui titlu este grăitor: „Cum să evitaţi să fiţi exploataţi de conducătorul ştiinţific”? [8 – p. 74]

Colaborarea profesor-student. Fără a supraevalua importanţa îndrumărilor profesorului şi nici a lucrului independent, disertaţia este totuşi „un proiect bazat pe colaborare în care studentul, ca ucenic, este ghidat de profesor, ca îndrumător.” [23] Genul de relaţii cu conducătorul ştiinţific diferă de la student la student. Unii preferă să primească mai multe îndrumări, să aibă contacte frecvente şi să fie verificaţi, în timp ce alţii sunt mai independenţi. Comunicarea constantă este esenţială şi va permite pe parcurs adaptări şi ajustări ale lucrării în loc de revizuiri masive la sfârşit. Sfatul profesorului trebuie luat foarte în serios din moment ce el va întocmi un raport de evaluare a disertaţiei şi va face parte din comisia de examinare. Discuţia cu el ne ajută să ne îndreptăm în direcţia literaturii relevante, să găsim metode pe care nu le-am luat în considerare, să ne focalizăm atenţia asupra unor idei şi să decidem dacă cercetarea este realizabilă în timpul şi cu resursele avute la dispoziţie. Pe scurt, pentru a maximiza probabilitatea de a realiza o bună lucrare de licenţă, unele chestiuni de bază vor fi cunoscute şi tratate în colaborare încă din primele etape. Opiniile profesorlui sunt un reper pentru student.


Ca persoană care redactează disertaţia, eşti prea implicat şi prin urmare ai cea mai proastă judecată asupra a ceea ce e bun şi ce e deficitar, astfel că trebuie să obţii un sfat din exterior. [46]

O metodă eficientă este iniţierea de către student a unor întâlniri, apoi notarea discuţiilor care au loc cu acele prilejuri, atunci când sfaturile sunt încă proaspete în minte. În niciun caz nu trebuie să aşteptăm până se apropie finalul pentru a-i da lucrarea în întregime profesorului.

Aşteptări reciproce. Înţelegerea aşteptărilor reciproce este o parte esenţială a dezvoltării unor bune relaţii de lucru şi e bine să întrebăm profesorul cum doreşte să conlucreze. Unii profesori sunt satisfăcuţi cu o discuţie prealabilă în profunzime referitor la planul lucrării. Alţii preferă un prospect preliminar în care ideea despre teză, modelul de întrebare de cercetare, metodologia şi tehnica de analiză sunt stabilite şi prezentate sintetic (vezi paragraful Prospectul de disertaţie, p. …). Unii vor să vadă fiecare capitol pe rând, în timp ce alţii vor să vadă ciornele complete. Unii stabilesc termene de consultare, iar alţii îi vor încuraja pe studenţi să lucreze independent.

În etapa de început, studentul s-ar putea aştepta de la profesor să-l ajute la selectarea unui subiect realizabil şi la identificarea surselor bibliografice, precum şi la stabilirea unui calendar de lucru. Un alt punct nevralgic în care profesorul poate contribui decisiv la realizarea disertaţiei priveşte întocmirea unui plan şi structurarea lucrării. Pe parcurs, studentul are nevoie ca profesorul să fie disponibil pentru consultaţii referitor la proiect şi să nu întârzie cu restituirea ciornelor date pentru lecturare. În fine, sfaturi utile studentul poate solicita şi în legătură cu susţinerea disertaţiei.

Există însă şi reversul: aşteptările profesorului de la student. Acestea presupun ca studentul să dispună de competenţe privind tehnica documentării din surse diverse, de capacitatea de a selecta şi evalua informaţia din literatura de profil, de a şti să structureze logic ideile proprii şi să le susţină cu argumente din bibliografie. Apoi, studentul trebuie să ştie să dezvolte un plan pentru etapele proiectului şi să ia în considerare sfaturile şi criticile formulate. În sfârşit, e necesar să îndeplinească cerinţele universităţii privind termenele şi formatul disertaţiei.

Lucrul independent. A lucra independent sau foarte apropiat de îndrumător depinde de personalitatea fiecăruia – student sau profesor. În general vorbind, e un dezavantaj să fim prea dependenţi de o anumită persoană, fapt valabil şi în acest caz. Cel mai înţelept lucru este ca studentul să pornească de la premisa că proiectul reprezintă un efort independent din partea sa, profesorul având rolul de a-l ajuta şi îndruma numai când e neapărat nevoie, fără să fie supervizat tot timpul. Nu trebuie să uităm că elaborarea disertaţiei necesită iniţiative proprii, nu doar abilităţi de executant, şi că studentul e persoana care scrie disertaţia, nu profesorul. Coordonatorul ştiinţific nefiind coautor „nu poate fi blamat dacă teza ta e slabă şi primeşti o notă mai mică decât credeai că meriţi.” [46]
La urma urmei, unul din obiectivele realizării lucrării de licenţă sau a disertaţiei de masterat este tocmai acela de a pregăti studentul să evolueze ca un gânditor independent, în măsură să conducă singur un proiect de cercetare. Elaborarea disertaţiei poate fi considerată un bun prilej pentru a începe de timpuriu acest proces.

Calendarul întâlnirilor. Este bine ca studentul să stabilească de la bun început cât de des se va întâlni cu profesorul în toate etapele procesului de elaborare a disertaţiei. Consultările consacrate lucrării trebuie negociate cu profesorul şi bine programate încă de la început şi apoi revăzute în timp, în eventualitatea că necesită schimbări. În orice caz, studentul trebuie să-l informeze pe profesor dacă are de înfruntat vreo problemă, pentru a nu-i da posibilitatea să-i reproşeze ulterior: „Dacă mi-ai fi spus ce intenţii ai, te-aş fi îndrumat în altă direcţie.” Universitarii sunt oameni ocupaţi şi puţini dintre ei vor fi dispuşi să-şi rupă din timpul lor preţios, să se aşeze la masă cu studenţii pentru a le explica în detaliu acele idei care să-i ajute în procesul de elaborare. Având un program încărcat, profesorul are nevoie şi de un răgaz pentru a citi manuscrisul, astfel că trebuie să avem aşteptări realiste şi să nu pretindem ca peste noapte să ne facă serviciul de consultare a ciornelor. Ca măsură de precauţie, e recomandabil ca studentul să aibă un exemplar de rezervă în eventualitatea că îndrumătorul îl reţine mai multe zile sau săptămâni, căci astfel îşi va putea continua lucrul.

Conflicte potenţiale. Deşi profesorul poate fi considerat un aliat al studentului, nu sunt excluse dispute şi controverse pe parcurs. Conflictele pot apărea din varii motive: dificultăţi de comunicare, percepţii diferite asupra cercetării, diferenţe de personalitate, tendinţa profesorului de a face aprecieri negative, descurajante sau chiar manifestarea unui dezinteres din partea sa.
Instinctiv, ne place lauda şi ne displace critica; în schimb, e mai uşor să fim critici faţă de ideile altora decât faţă de ale noastre. Nu altfel se petrec lucrurile în relaţia profesor-student. Dar dacă e vorba doar de observaţii critice cu referire la disertaţie, acestea nu ar trebui să-l demoralizeze pe student. Ba, dimpotrivă! Cu cât sunt mai multe remarci critice, cu atât mai bine; sunt sugestii preţioase din partea celui care lecturează lucrarea dintr-o altă perspectivă şi cu un plus de obiectivitate. Să fim recunoscători criticului chiar dacă tonul şi cuvintele sale nu sunt cele mai potrivite.

Totuşi, dacă încercarea de rezolvare a conflictelor nu reuşeşte, studentul ar putea lua în calcul opţiunea schimbării conducătorului ştiinţific. Dar asta numai în ultimă instanţă şi dacă timpul permite.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu