ELEMENTE DE CONTINUT ALE SECTIUNILOR

Elemente de conţinut ale secţiunilor

În cele ce urmează, vom face o sumară descriere a elementelor pe care le conţin secţiunile şi capitolele, cu deosebire în cazul studiilor de cercetare cantitativă.

Titlul este ca o etichetă, un rezumat al rezumatului. Reprezintă primul contact al lectorului cu disertaţia, astfel că are un rol decisiv în captarea atenţiei cititorului sau, dimpotrivă, în pierderea interesului său asupra subiectului. Dacă e bun, titlul îl incită, îl ispiteşte şi îl predispune pe cititor la lectură. Sute şi mii de persoane citesc titlurile cărţilor din fişierele bibliotecilor, dar mult mai puţine trec la lectura lor din pricină că unele li se par irelevante.
De regulă, textele ştiinţifice utilizează titluri explicite, cu mesaj clar, spre deosebire de titlurile metaforice din textele literare care, deşi mai captivante, se bazează pe sugestie şi pot genera confuzii.
Formularea titlului presupune o doză de subiectivism, însă are la bază şi câteva criterii obiective. Astfel, mai mult decât oriunde în lucrare, concizia este imperativă în formularea titlului, aşa încât vom evita cuvinte „moarte” precum: „studiu privind…”, „investigaţii asupra…”. Am putea chiar enunţa o legitate: intensitatea impactului unui titlu este invers proporţională cu numărul de cuvinte pe care îl conţine. De aici derivă necesitatea exprimării nu doar laconice, ci chiar eliptice uneori, prin suprimarea unor cuvinte, de regulă, a verbelor. Dar, a fi concis nu înseamnă a fi neprecis şi confuz.
Pentru a evita confuzia cu alte lucrări, este necesar ca titlul să fie original.
În sfârşit, la un bun titlu, cel mai important cuvânt este poziţionat la început.
Iată şi câteva aspecte practice care ajută la stabilirea titlului. Este avantajos să lucrăm la titlu – în mai multe variante – cât mai de timpuriu în procesul de redactare şi să-l revedem din când în când. Mai mult decât atât, pentru a ne însuşi deprinderile necesare, o metodă instructivă este să dăm titluri nu doar proiectului ca întreg, ci şi secţiunilor şi paragrafelor, ba chiar şi notelor pe care le consemnăm odată cu lectura surselor. Un ajutor nepreţuit sunt cuvintele cheie din text, care nu ar trebui să lipsească din niciun titlu. Dacă suntem nevoiţi să dăm un titlu lung, o metodă eficientă şi nu prea complicată este de a-l fragmenta în titlu şi subtitlu, iar uneori şi în supratitlu. Intertitlurile de la început de paragraf ne ajută să găsim dintr-o privire ideea pe care o căutăm. Titlul şi subtitlul se pot diferenţia şi prin elemente grafice: mărimea şi tipul caracterelor.

Cuprinsul sau tabla de materii este o listă a titlurilor de capitole, subcapitole (eventual şi paragrafe), indicând şi paginile corespunzătoare. Se poate adăuga şi un cuprins separat al figurilor, dacă sunt multe.

Mulţumirile ocupă, în mod obişnuit, un scurt paragraf şi sunt note personale de mulţumire adresate celor care au contribuit într-un fel sau altul cu idei, sprijin tehnic sau financiar la realizarea sau la îmbunătăţirea calităţii proiectului. Nu se consemnează numele conducătorului ştiinţific, el contribuind la lucrare în virtutea obligaţiilor profesionale. Stilul paragrafului e bine să fie sobru, nu sentimental.

Rezumatul constituie un paragraf al disertaţiei şi este conceput ca o privire de ansamblu a lucrării. Ni-l putem imagina ca o disertaţie în miniatură, care comprimă, esenţializează întreaga lucrare într-un singur paragraf [6] de 250-300 de cuvinte. În rezumat se face o autoevaluare a proiectului, se descriu problema tratată, aria de investigaţie, obiectivele, structura lucrării, cu accent pe rezultate şi contribuţii proprii. Rezumatul conţine doar text (fără ilustraţii, tabele, grafice şi fără trimiteri bibliografice). Un bun rezumat îi îngăduie cititorului să identifice rapid şi precis conţinutul de bază al lucrării, fiind în măsură să hotărască dacă e cazul să parcurgă textul în întregime, în parte sau deloc, în funcţie de scopul urmărit. Nu repetă informaţiile conţinute în titlu. Unele universităţi pretind şi redactarea unui rezumat (summary, abstract) în engleză.

Introducerea are menirea de a capta atenţia cititorului şi a-l face interesat de subiect astfel încât, dacă am fi în situaţia lui, să răspundem afirmativ la întrebarea dacă am vrea să continuăm lectura. Pentru atingerea acestui obiectiv, introducerea trebuie să fie interesantă, „căci dacă nu e interesantă, nu va fi citită, iar dacă nu e citită, scopul său a eşuat.” [22] Se redactează de aşa manieră încât să fie accesibilă oricui, chiar şi celor fără cunoştinţe în domeniu.
Nu trebuie să pornim de la presupoziţia că importanţa lucrării este evidentă. Din acest motiv, paragraful introductiv al acestei secţiuni e necesar să sublinieze însemnătatea teoretică şi practică a temei alese, să arate de ce studiul este important şi prin ce este unic în comparaţie cu lucrările anterioare. Dacă subiectul pe care intenţionăm să-l abordăm ni se pare util, semnificativ şi relevant, atunci să facem şi efortul de a justifica opţiunea şi de a demonstra că merită să cheltuim timp şi energie pentru a-l trata. După David S. Walonick, ”semnificaţia studiului răspunde la întrebările: De ce este important? Pentru cine este important? Ce beneficii vor apărea dacă studiul va fi întreprins?”. [34] Introducerea prezintă clar şi explicit scopul realizării studiului. Iată şi câteva formulări tipice, enunţate de acelaşi autor: scopul acestui studiu este: să depăşească dificultăţile în…; să descopere ceea ce…; să formuleze cauzele şi efectele…; să perfecţioneze înţelegerea actuală privind…; să furnizeze noi interpretări ale… [34]
Am putea oferi şi soluţii: cum va completa cercetarea lacunele existente; cum vom răspunde la întrebarea ridicată..., subliniind modul în care disertaţia reuşeşte să-şi atingă obiectivele. Putem arăta beneficiile şi prezenta constatările şi modul în care pot fi acestea aplicate.
Secţiunea introductivă conţine numai ideile mari (detaliile urmând a fi tratate în cuprins) şi ne oferă o perspectivă asupra subiectului, o privire de ansamblu a problemei abordate. De regulă, începe cu probleme generale şi devine din ce în ce mai specifică. Urmează să schiţăm structura lucrării, agenda acesteia, pentru a înlesni parcurgerea ei, desigur, fără preliminarii aride, expuneri istorice sau digresiuni. În sfârşit, vom enunţa teza sau întrebarea de cercetare, adică ideea de bază a subiectului.
Iată şi două probleme practice care se ridică la redactarea introducerii şi privesc ponderea capitolului şi ordinea de scriere. Proporţia pe care o dăm introducerii în economia lucrării este o problemă ce nu ţine atât de eleganţa stilului, cât mai ales de eficienţa comunicării. O proporţie exactă nu poate fi stabilită, întrucât depinde de mai mulţi factori. Un reper demn de luat în seamă ar fi cărţile, al căror capitol introductiv este în jur de 5%, dacă nu include literatura consultată. În caz contrar, putem vorbi de o disproporţie care, din punct de vedere estetic, s-ar putea asemăna caricaturilor cu persoane ale căror capete depăşesc în volum corpul. Astfel de exagerări întâlnim deseori în mass media, când autorii recurg la introduceri cu numeroase digresiuni, pentru a-şi etala erudiţia în raport cu subiectul tratat. Aşa, de pildă, în articolul Cacofonii de George Pruteanu [25], introducerea depăşeşte ca volum cuprinsul (22 de rânduri introducerea şi doar 19 rânduri cuprinsul). Devierea de la ideea de bază fie şi numai prin dilatarea capitolului cu adaosuri de prisos are drept consecinţă obosirea cititorului şi în final ineficienţa comunicării mesajului.
În ceea ce priveşte ordinea de redactare, capitolul introductiv „va fi scris, sau mai corect spus, rescris ultimul” [17] şi împreună cu capitolul concluzii. Ambele capitole - introducerea şi concluziile – se află într-o relaţie de complementaritate.

Literatura consultată. A trece în revistă literatura de specialitate înseamnă a .............................................................................................................................
Lecturând fie şi numai această secţiune, examinatorii îşi dau seama destul de precis cum gândeşte studentul.

(in constructie)

Glosar-terminologie. Fiecare termen trebuie utilizat constant, cu unul şi acelaşi sens pe tot parcursul lucrării. Se formulează definiţii precise, fără ambiguităţi, dar numai pentru termenii noi sau pentru termenii standard utilizaţi într-o accepţiune neobişnuită, precum şi pentru cei proveniţi din traduceri.

Metodele de cercetare. Privită din perspectivă practică, cercetarea stabileşte tehnicile potrivite pentru investigarea subiectului în încercarea de a răspunde la ..............................................................................................................................
Iată şi alte diferenţe de abordare:
* Cercetarea cantitativă se situează pe poziţia pozitivismului şi îşi are originea în ..............................................................................................................................
* Cercetarea calitativă se situează pe poziţia fenomenologică şi s-a dezvoltat în ştiinţele socioumane abordând aspecte ale comportamentului uman ce pot fi ...............................................................................................................................
* Metodologii combinate. Există şi o abordare bazată pe complementaritatea
..............................................................................................................................
Studiu pilot. Îndeosebi în cazul unei cercetări pe teren, în loc să lucrăm din start pe un front larg, putem să iniţiem studii pilot în interiorul subiectului de ...............................................................................................................................

Discuţii. În această ”secţiune a capitolului experimental adaugi valoare lucrării ......................................................................................................................

Concluzii. Această secţiune este de obicei partea cea mai atent citită de examinatori, întrucât reflectă capacitatea de gândire ştiinţifică a studentului. ...........................................................................................................................

Referinţele, sau bibliografia (în cazul în care e vorba doar de cărţi – biblion = carte) reprezintă lista alfabetică a autorilor şi a surselor utilizate pentru obţinerea de informaţii, fără a include tot ce am citit până acum despre subiect. .............................................................................................................................

Anexele conţin materiale cu numeroase detalii de analiză, prea obositoare ..........................................................................................................................

Sumarul elementelor de conţinut ale secţiunilor

Introducerea şi consultarea literaturii:
- captează interesul cititorului;
- contextualizează subiectul şi îl abordează de la general la particular;
- explică semnificaţia subiectului (deci nu o consideră subînţeleasă); de ce subiectul este important, prin ce se justifică şi care sunt motivele abordării;
- propun o soluţie prin enunţarea scopului şi a obiectivelor;
- schiţează structura lucrării;
- enunţă teza sau întrebarea de cercetare, adică problema pe care se centrează subiectul;
- selectează lucrările fundamentale (autorii importanţi) şi se raportează la acestea;
- trec în revistă cercetările anterioare relevante pe acea temă, le interpretează şi le evaluează critic;
- semnalează lucrări cu puncte de vedere diferite sau chiar opuse şi analizează optica acelor autori în abordarea subiectului;
- indică lacune în cercetările anterioare şi arată modul în care disertaţia umple un gol;
- enumeră dificultăţile cu care studentul s-a confruntat pe parcurs: lipsa unor studii, lipsa traducerilor, dificultăţile sintezelor…;
- evidenţiază aportul autorului, elementele de noutate aduse în lucrare;
- nu se limitează la descrieri, reformulări şi rezumări ale subiectul, ci pun accentul pe analize, sinteze, explicaţii şi interpretări.

Metodele:
- descriu proceduri de colectare, procesare, şi prelucrare statistică a datelor;
- descriu populaţia investigată;
- descriu strategia de eşantionare;
- identifică variabilele principale şi secundare;
- descriu instrumentele de colectare a datelor.

Rezultatele:
- raportează colectarea datelor;
- descriu participanţii;
- prezintă constatările în relaţie cu întrebarea de cercetare.

Discuţiile:
- discută principalele rezultate;
- discută implicaţiile practice ale rezultatelor;
- analizează punctele tari şi limitele studiului;
- oferă perspective pentru lucrări viitoare.

Concluziile:
- sintetizează răspunsurile la întrebările formulate în introducere;
- subliniază aportul autorului;
- arată că autorul a realizat ceea ce şi-a propus;
- înfăţişează punctul de vedere al autorului în lumina dovezilor prezentate;
- dă un sens final lucrării;
- sugerează cititorului noi idei şi direcţii de cercetare legate de subiect.

Editia I a lucrarii se afla in librarii online, precum si la Libraria Universitatii Babes-Bolyai din Cluj Napoca.